poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-03-01 | |
Efort de memorie:
1. mă otrăvesc cu secrețiile propriului meu creier. ele îmi ajung pe limbă scurgându-se prin fisuri imperceptibile 2. Nebunia lumii intră în mine nu știu cum nu știu pe unde, prin ce fisură... Îmi făcusem un Zid. Știam că zidurile nu îmbătrânesc. Credeam. Mizasem pe asta. 3. Lumea aceasta se spală cu oameni la fund pe cap pe dinți sub braț între picioare... Hârca întinde o labă, înșfacă o mână de oameni și îi strivește de sânii ei fleșcăiți. Se și hrănește cu ei. Ea trăiește cu oameni, înghite oameni. Ea trebuie mereu hrănită. (felul în care unii își poartă bucuria de a trăi în vârful penisului) Nucleul ei e format din oameni care nu s-ar sinucide niciodată. Pe margini suntem noi, ceilalți. 4. Pământul Patriei îmi umple gura cu care aș fi vrut să-l cânt chipul mamei îmi sparge globii oculari ochii mei, din care ar fi trebuit să se scurgă spre ea recunoștința iubirea candoarea... acești ochi crapă atunci când o privesc pe mama mea. prin minte bile de marmură alunecă pe piste de granit cu uruit asurzitor. (Sunt ei, limacșii durerii) 5. Mamă, sunt demoni care își spală mâinile în mine. mă deschid și își bagă mâinile în mine ca într-o covată le răsucesc acolo bine-bine de mai multe ori apoi le ridică și le usucă se răsucesc pe călcâie și se îndepărtează așa cu mâinile ridicate, fără măcar să-mi arunce o privire. Eu nu le văd niciodată chipurile. Nu eu sunt pacientul. 6. Mamă, viața pe care mi-ai dăruit-o mă doare mi-ai pus în brațe un glob de foc o găleată cu zoaie un sac de gheață. Mă uit în jurul meu cu atenție și văd că nu-ți pot mulțumi pentru viață, mamă. Îmi adun puterile caut argumente le construiesc le așez în castele dar de fiecare dată ultimul cub le năruie pe toate celelalte și mamei mele nu-i pot mulțumi pentru viață 7. Nu-ți mai vine să pleci nicăieri. Timpul a devenit o pastă. Nu-ți mai vine să-l iei în propriile mâini. nu-ți mai vine să-ți murdărești mâinile. i-ai prins jocul iluzia putoarea. Timpul a devenit o marmeladă. Înaintez prin el ca printr-o marmeladă irespirabilă. Totuși trece mai repede. (O marmeladă grăbită astupă un om obosit) Înaintez prin el ca și cum mi-ar bate mereu vântul din față și inima altfel. (La început timpul îmi era o apă limpede de izvor). 8. În timp ce stau încremenit cu mintea spartă și mănânc pământ, o variantă a mea din alte stele aleargă pe flori. Mănânc pământ de flori.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate