Pe ultima sută, dragii mei! Am făcut maraton și anul acesta, e bine că am ajuns la final într-o stare bună, în ciuda atâtor obstacole. M-a ajutat marea, felul ei albastru-foșnitor, aerul ei firesc de salin, fără să aibă vreo urmă de ipocrizie că ea e atât de vastă, că e prietenă cu mai multe țări, că poartă încolo și încoace oameni, mesaje, pachete, cu alte cuvinte este un purtător de cuvânt, un canal de comunicație, un schimb de experiență irefutabil. E adevărat, uneori își cere dreptul la viață, așa că, ne mai lasă fără câte un suflet. Plânsul nostru e plânsul ei. În lacrimile ei ne scăldăm vara, când soarele se lipește prea obraznic de pielea trupului. Este singurul care intră prin pori fără să ne ceară permisiunea. Și cât îl iubim. Însă, e clar, e o negociere fățișă între mare și el.
Marea, ultima frontieră spre libertate. Anul acesta am făcut aerosoli cu Crăciun. Poate că e primul Crăciun petrecut pe țărm. Liniștit, fără inhibiții, fără ambiții, fără rezoluții. Cu o dragoste de sine incomensurabilă. Acea dragoste care e născută, nu făcută. A fi bine cu tine e a fi bine cu viața ta, cu cei din jurul tău. Vezi totul albastru, desfătător. Așezat!
Câțiva pescăruși mi-au desenat în zbor o aură pe care o port și azi. Și n-am s-o dau jos, decât dacă tu, cel mai vrednic, o dorești! Ți-o ofer cu dragoste pură, cititorule!