Îmi părea că mirosea a fântână și a iarbă lipită de fântână, de pietrele ei mustind
a ierburi, pe lună plină, în ea însăși,
ca o Dochie
fără sandale,
pe cer...

deschideam cărțile sfinte, nu le deschisesem de mult, și aceeași iarbă presată
între două foi albe, foile se albiseră de la trecerea timpului;

îmi pare, cânta cocoșul, cred că era așa de-auzire
nu era trecut de orele 5, în noiembrie, sau într-o altă lună de dinaintea Crăciunului

colindele începuseră încă de atunci să bată
ca soarele băteau în lunile toamnei

și un soare foarte mare
părea
că erau stelele care se coborâseră

să vadă ieslea
și
ce ar fi fost după aceea;


ei nu mai tăiau mieii de Paște li se părea un sacrilegiu - chiar atunci,
pentru Miel,
dar acum era încă vremea de dinaintea Crăciunului
pe colibe era atâtă umedă azvârlire de paie
ploi
și
colinde
despre păstori și oile lor
și-o mare Păstorire
peste popoarele fântânilor și ale ierburilor grase de ploi, și ale
animalelor care flămânde
mănâncă grânele
mestecându-le blânde
din mâinile bărbatului care lasă recolta să se iște
nu din pământ
ci din îndurare
și
din
rugăciunea
de pe gura Lui,
doar atâta vedeam...


cocoșul lui Pătru nu avea să mai cânte, oare mai Vine? se scoboară în biserica de lemn, doar acolo,
oare mai Vine?
bate în inimi, acolo ar veni mii de ani, cu capul aplecat, ca atunci...
bate în inimi
numai în inimi
de-abia să se-audă zvonul bătăii, de blândă ce e, ca o aripă de-a porumbelului
dar bate...

deschizi lăcătarul cum ziceau bătrânii și lași cheia deoparte

și în irime așteptăm un Crăciun bun.