Rușinea în exces decade într-un complex de inferioritate.

Energiile ființei ar fi bine să conveargă într-un centru și acesta e esența.

Imperfecțiunea se aseamănă cu o perfecțiune cu multiple fisuri prin care se prelinge în om boala cu pusee de chin.

Miracolele ar fi ceva obișnuit dacă supranaturalul ar fi firesc și genuin, evoluând în aria existențială.

Piramida ființării nu poate fi accesibilă pentru oamenii ignari, troglodiți și otrepe, ea este escaladată de filozofi.

Enormitatea reprezintă o greșeală în exces care a crescut diform și a infectat viața.

Repetarea acelorași acte existențiale și a acelorași gânduri formează rutina cu miez sec.

Frustratul ascultă de sinele fals care îi spune că a fost înșelat și își umple cu indignare refulată anoste ipostaze.

Efervescența, fervoarea și pasiunea în arte preface superficialul și non-valoarea în scrum.

Ciudatul, bizarul și straniul degenerează, dacă sunt înțesate cu tenebre, în sinistru.

Țopăie în spirit un gând rebel care căuta conștiența pentru a deveni pur.

Intervalul temporal măsoară distanța pe care o parcurge omul de la primele sonorități ale vieții și până la nefiindul cu vibrații necunoscute.

Ura preface instinctele primare, grosiere într-un instrument ascuțit.

Nimicul, oricât s-ar strădui nu poate ieși din interiorul unui zero.

Eliberarea de coerciții, dogme, canoane, norme, ideologii, te transmigrează într-un spațiu în care există numai libertatea și vidul îi este decor.

Antagonismul dintre fericire și nefericire este arbitrat alternativ, când de sănătate, când de boală, care induc stări oscilatorii.

Fericirea nu are aderență la niciunde, ea se află sub diferite ipostaze, oriunde.

Eșecul din care iau naștere multiple succese schițează un ipostas.

Raritatea face obiectul unei căutări asidue, în timp ce diversitatea pune în evidență ignoranța.

Ireductibilitatea are semnificația ireversibilului care pune unei situații, întâmplări și circumstanțe punct.

Cei care privesc viața prin caleidoscop îi descoperă estetica, iar cei care o privesc prin prisma suferinței îi percep tenebrele.

Influența pozitivă pe care o exercită forța spiritului, este pusă în balanță cu influența negativă indusă corpului de manifestările suferinței cu pusee ce dor.

Ruperea conexiunilor dintre lumea fizică și cea spirituală, produce dezarmonii, dezechilibre, desincronizări între entitățile omului, iar structura lui verticală se aseamănă cu un dom fisurat.

Efemeritatea nu poate face timpul elastic, nu-l poate dilata dincolo de un anumit interval, doar eternitatea face din timp minuni.

Apăsarea vieții încărcată în exces de lesturi, deșeuri, impurități și reziduuri, poate fi anihilată prin creația ce transcende traiul tern.

Sinele spiritului stabilește conexiuni cu supraconștientul din care crește clarviziunea.

Enigmele pliate peste mistere le prefac în minuni păstrate cu grijă de transcendent.

Aventurii vieții îi trebuie o ambianță magnifică și extraordinară pentru a se mișca cu dezinvoltură, astfel calvarul și discordia tac.

Fervoarea creațională își găsește în vocație sursa fecundității și profunzimii ei și creează o valoare verosimilă.

Lipsa voinței poate fi compensată de prezența unui spirit care se implică în viață, evidențiind calități într-un om integru.