Zile și zile. Anesteziate în gânduri. Mergi pe același drum la job. Te gândești la John să-i dai un rol, te gândești că ai plecat la același minut ca ieri, te gândești că ești în tricou. O albină se prinde în părul tău. O lași acolo. Ce rost are să duci mâna în cap? E doar o albină cu un ac la îndemână. Îți dai seama că mergi repede și că deja ai obosit după o sută de metri. Te domolești. În fața ta vine aceeași femeie ca ieri, ca alaltăieri, ca răs...de un an, o femeie în același loc. oamenii din stația de bus sunt tot ăia de ieri, de alaltăieri, de răs...de un an. O zi anesteziată. Nu excentrică, nu plictisitoare. Vremea e altfel. Gândurile-și păstrează cumva totalitatea. Tu ești între totalitate și marginea ei. Îți repeți de un an și ceva: sunt bine, sunt sănătos, sunt. De ce să fugi? De ce să cauți rolul lui John? De ce-ți vine să termini romanul ăla de-i zici „proștii” când nici măcar nu te-ai gândit la un subiect care să curgă. Uite-te la Cormac McCarthy, dar nu te uita la Gunter Grass sau la Philip Roth. Bine, depinde de cum ești atunci când simți că ești. Nu te pune în locul lor, sau pune-te, dar...
Treci strada pe acolo unde nu-i un semafor pentru pietoni. Aștepți. Privești la semafoarele șoferilor și calculezi minutul când ai o șansă să treci fără să fii călcat de roțile vreunei mașini. De un an calculezi corect. Azi ai calculat la fel de corect, dar ai avut senzația că o mașină a trecut fix prin tine. Ai tresărit. Frică? Te întrebi dacă ești viu. Îți dai seama că ești. Mergi și încerci să-ți aduci aminte la ce te gândeai înaintea fricii. Degeaba. Aproape că ai ajuns la job. Îți vine să mai aprinzi o țigară. Nu o aprinzi. Îți pui cardul de gât și intri. Peste o oră îți faci o cafea și cobori la o tigară. Asculți și privești la acea liniște din acel afară. Îți vine să scrii ceva, să te eliberezi de liniștea care te-a tăcut până în adâncul cerului. Uite ce nori, uite ce verde, uite ce pescăruși, uite o urmă de melc. Și toate astea trec după ce ai strivit țigara, mereu cu piciorul drept.

Ah, ai uitat să-ți imaginezi că în pustiu ar putea să crească un covor de iarbă. Mâine, pe drumul tău, imaginează-ți asta.