În compartimentul prăfuit, nici vorbă de aer condiționat. Ploua. O ploaie de foc inunda gesturile, semnificația din priviri, conținutul. Un domn burticos, între 2 vârste, cu cămașă în dungi și limbaj intelectual îi primise cu generozitate: prea se plictisise singur! Focul lichid se revărsase necenzurat în lăuntru. Incandescentă, Sonia se așezase la geam. În sensul mersului trenului. Pură întâmplare (?!). Eroină a unui scenariu de mult scris, de mult jucat și – nu se știe din ce motive – reluat în acest final de august. Mima firescul, acel „prima oară”. – Domnule, dar vă știu de o groază de timp! – ar fi vrut să exclame! Și pe dvs., și cămașa dvs., toate clișeele..., tot plictisul!!! A afișat o atitudine cât se poate de oficială, în perfect acord cu (i)realitatea momentului.

Sfârșit de august. Nu și de vară. Prima lor vacanță. Împreună. La mare. La Mamaia.

Ea poartă blugi negri. Strâmți. Și un maiou. De culoarea cafelei. Perfect asortat cu irisul. Sandale albe cu talpă lată. O floare vișinie între sâni. Vișinie cu miez argintiu (o fi inimă?!). El, o cămașă înflorată, absolut-estivală. Apariție (aparență?) matinală: un temerar cu rucsac în spate și umbrelă. De plajă. Cu palmieri. Condimentați cu țipăt. Mut. De pescăruș. Mireasma unui parfum bărbătesc (cadou de la o cunoștință din Spania) predestinat a impregna celulele Soniei, întreaga hemoleucogramă. Luni în șir. Ani. Vreo 3. Și 4 zile.