tare fragili mai suntem
și stau și privesc în jur cum se face gol
și în clipa asta simt nevoia să umplu toate golurile
lăsate de izbeliște în relațiile cu cei dragi sufletului meu
parcă aș vrea să cuprind pe toți la pieptul meu
oricât de departe sau aproape sunt de mine
să le spun tot ce nu le-am spus

este sfâșietor momentul în care vezi cum pun capacul
și bat cuiele
simți pe șira spinării apăsarea veșniciei
și guști apăsat infinitul distanței
care se așterne între ființa materială
care a fost cel sau cea plecată
și tine, mireanul rămas cu ochii goi
privind mormântul
apoi cerul de mii de ori
căutându-l, căutând-o
căutându-i în seninul acela ca o velință de pace
peste frământările inimii tale