Sănătatea este esența ființei, un etern a fi.

Ãsta sunt eu, sublimat de creația proprie cu esență transfiguratoare.

Întinderea minții și legăturile sale cu un ego vanitos reliefează un sens al vieții dureros.

Neîncrederea cronică aduce în prim-planul vieții complexul de inferioritate.

Timiditatea nu se hotărăște să coboare în tupeu.

Ruina ființei începe cu sfârșitul credinței în etern.

Entropia sistemului energetic uman este redusă dacă spiritul e puternic și vast.

Furia necontrolată de rațiune induce celor cu care vine în contact funest chin.

Exaltarea își găsește în euforie sprijin, însă emoțiile ei rod din calm și chietudine.

Rapiditatea cu care omul spontan trece de la o stare la alta relevă o lipsă de consecvență și de statornicie.

Iraționalul își găsește în aberant rațiunea.

Corectitudinea induce transparență unei vieți înconjurată de suferință ca un zid dur.

Ilogicul multiplică inconștiența într-o amplă aberație.

Răutatea amestecată cu invidie aduce insidiosul în viața grea.

Eul construiește personalitatea pe care o proiectează în social.

Știința vieții are în centrul ei omul.

Intuiția este al șaselea simț și cel mai subtil ego.

Nebunia își trimite psihopatia pe halucinant podium.

Enervarea atingând apogeul profanează ființa ca un ateu în templu.

Frica inexplicabilă e ca un ipohondru cu boala închipuită ce-i este stigmatul.

Erupția violenței e ca un smog care acoperă tot ce e viu.

Realitatea se percepe așa cum și-o imaginează oamenii.

Interesul îl modelează pe un ambițios om.

Cinstea dă valoare omului care ascultă de genuin, neorgolios ego.

Invidia confirmă inferioritatea omului perfid.

Risipa dispersează tot ce strânge un om ros de avariție.

Empatia stabilește conexiuni între efemer și etern.

O eroare repetată ține de un ignar arhetip.

Supărarea provine din firile posomorâte și poate crește până devine un gol abisal.

Ãsta sunt eu, impulsionat de creație și propulsat de aceasta înspre preeminență și posedat când stau de lene.