în supermarket priveam buimacă zîmbetul formal al casierei la ora două noaptea, iar eu nu voiam decît să citesc fie și doar un rezumat la Divina comedie, nu îmi doream mult țigări sau pîine, mi se părea că dincolo de jocul dintre moarte și viață restul faptelor sînt doar de umplutură, butaforie și iluzionism de circari, încă aș fi vrut, cu sete, să mai înghit ceva din moartea porționată în diferite creații spirituale, inclusiv jocul literar al unora, care, de obicei, mi se pare ridicol de stupid și neserios, ba chiar inestetic ca întreg, cînd florile aruncate spre vînzare în supermarket nu pot învia cu una cu două, darmite sufletele, și eu însămi scriu să mă aflu în treabă, prea adesea sinceră, prea puțin interesată de formă uneori, desigur cred că mai sînt femei singure ca mine, care consideră că inginerii sînt mai utili și mai puțin încărcați de păcatul originar față de artiști, dacă facem abstracție de muzicieni, care au obiceiul să armonizeze totul cu toate

dar încă sînt lacomă și s-ar putea să mă înșel

în lumea de dincolo de ușița aceea mică din perete pe care cu toții o știm, dar nu o deschidem niciodată, erau și lumînări de sticlă și poame din turtă dulce și pergamente de mătase cu povești, alfabetare cu toate litertele pămîntului pe suport magnetic și cățeluși din pene de gîscă ce puteau zbura, era bine să știm că există o ușiță și o cheie cu multe obiecte închise acolo, pe care le visăm cînd se scutură nucile pocnind pe acoperiș

eram doar o demipoetă care scrie lecții despre tăierea aripilor, o nouă epopee fără eroi, în care îngerul este bine ancorat de stînci ca să nu se ridice brusc la cer, fiindcă noi locuim undeva sus și plecarea la cer nu e decît o cădere și fiindcă avem nevoie de ser fiziologic cu germeni atenuați, să fim vaccinați pentru orice eventualitate de zbor propriu, și avem nevoie de îngeri să ne țină sus lumea, deasupra cerului atît de josnic față de noi