O criză de panică în toiul nopții.
Lumea, deodată, e prea mare, parcă și-ar fi devorat marginile în intuneric.
Sunt prea departe de tot și de toate, prea departe de orice. Simt cum lumea asta rarefiată mă strivește și cum apar fisuri în ființa mea.
Matias doarme, îl iau în brațe din pătuțul lui și-l aduc lângă mine.
Acum respiră lângă obrazul meu și-i simt căldura.
Suntem doi în lumea asta mare și somnul lui liniștit
adună iar marginile lumii și o micșorează, dă din nou contur lucrurilor
și repune în drepturi gravitația.

Împrejurul casei mai sunt pâlcuri mici de zăpadă.
Cele două veverițe, coțofenele care atacă scrumierele uitate pe măsuța de pe terasă
si păsările din tufișuri alcătuiesc lumea, privită de la fereastră.

Plouă, privesc cum curg din uluce șiroaie subțiri de apă,
cum tremură o creangă udă sub greutatea unei păsări uriașe și mă simt la adăpost.
Înconjurată de brazi, cocoțată pe un povârniș stâncos, casa Irinei din Skien
ne adăpostește. Mă ajută să înțeleg adăpostul.

*
Orășele mici, cu străduțe mici.
Căsuțe mici, cu grădini mici . Și flori cât casa, frumos colorate.
Cetățenii orășelelor sunt liniștiți, cuminți și neapărat naivi.
O lume în culori pure și ferită de pericole.
Purcelușul roz, in pantaloni scurți, cizmulite verzi și pulovăr rosu,
Rățușca cu multe dioptrii, ochelari imenși, o fundă portocalie
în vârful capului, guralivă și sontâcă.
Vițelul cu strabism, în cămașă albă și vestă, un pisoi nevrotic care apare
si dispare repede, traversează meteoric viața celorlalți cetățeni ai orășelului iar
în urma lui oglinda limpede a acestei lumi liniștite se recompune.
Personajul negativ...singurul...este sconcsul.
Foarte încruntat și cu un glas foarte gros.
Þine mereu „mâinile” în șolduri și se răstește la
purcelușul roz, la rățușca portocalie și la vițelul care se uită cruciș la toate.
Desene animate pentru copiii norvegieni.
Cu Matias pe genunchi, mă uit la filmulețe cuminți, în care violența cea mai crâncenă
e atunci când sconcsul se încruntă și se inroșește la față și în care acest personaj odios,
singurul căruia îi iese cămașa din pantaloni,
este readus pe calea dreaptă și bună, până la sfârșit.

*
Simt nevoia să-mi apăr declinul, tristețea mea de fiecare zi și lumea mea, așa cum este acum.
Nu vreau să mai pierd nimic din ce am, îi tin pe toți la un loc, îngrămădiți unul in altul, sub ochii mei...nu, eu nu eram așa și n-am să mă schimb mai mult de atât.

Am dat de două ori cu aspiratorul în sufragerie. Aș fi vrut să pot îmblânzi cumva îndârjirea aceea care nu-mi dădea voie să las aspiratorul deoparte.
Mă sperie atât de rău gândul că am să rămân fără nimic de făcut.