Astăzi te-am văzut prin Piață. pe prima pagină a câtorva editoriale. în gura câtorva opozanți. pe ochiul șmecher al unor cățărători. chiar și într-o mașină care mergea paralel cu mine(făcând semne obscene și invitându-ne în gura mare să batem vântul în rafale pe toate străzile), la televizor, pe internet, pe masă și într-o sticlă, la brațul celor care solidarizează cu esteticul sau discută despre gânduri, prin cuvintele unor analiști, zâmbetul parfumat al dictatorilor de toate etapele și apartenențele, chiar și în jocul stupid al unor copii care alergau pe alei și-și ziceau că sunt într-un război portocaliu cu dungi verzi(ce-o fi însemnând asta, în mentalul lor?).
În fine, te-am văzut peste tot, moderat sau nu, la frac sau în blugi găuriți, prin aer, apă, lumină, sunet sau ciocănitori de orice nație(ghinionul meu că ziua s-a lungit peste măsură de mult, deteriorând ceasuri, în tendința ei megalomană). deci, nu mi-e dor de tine! nici de muzica din filmele cu mafia italiană. mi-e dor de oameni, doar. indiferent de culoarea lor, dar oameni să fie… drepți, întotdeauna la fel, cu inimi care să nu se „schimbe” în funcție de sensul uraganului și nici să se hipertrofieze de prea greaua luptă împotriva credinței lor.
Știi, astăzi am reîntâlnit o persoană pe care până mai ieri credeam că o cunosc. că m-am înșelat eu în aprecieri(anterior de acel moment), aproape nu mai contează. dar, s-o aud perorând, folosind un limbaj pestriț - pentru a fi în trend - despre o anumită stare de fapt care a propulsat-o, a făcut-o, fluture, din vierme(fără a mai trece prin lanțul firesc al metamorfozei), s-o văd cum mușcă cu atâta dezinvoltură mâna care a scos-o din val, cum atacă fără jenă, doar pentru că cei care i-ai oferit recent favoruri au o orientare diferită de a celor pe care îi idolatriza până mai ieri, mi se pare de neconceput, josnic, strâmb, abominabil și de plâns, Mon Cher! nu, să nu înțelegi greșit, cum că eu aș fi împotriva evoluției. pentru că schimbarea unei opțiuni poate să însemne, în definitiv, aranjarea în sens bun sau rău a plăcilor tectonice care te compun. dar, când tu faci asta cu o grație de nedescris, proprie doar celor obișnuiți cu pendularea între extreme, asta se cheamă machiavelism, lichelism politic sau cultural, fraudă, farsă, abuz în serviciul tuturor acelor naivi care te cred drept de sfânt, când , de fapt, ești un biet biped – lamentabil de stafidit în propria-ți piele - cu posibilitatea de a comunica tot ce gândești - prin prisma frustrării de om niciodată la fel, niciodată suficient de înalt pentru a batjocori chiar și o furnică.
Nu știu dacă vor fi suficiente partide, suficiente statute în măsură să satisfacă multiplele nevoi ale unor astfel de persoane, sunt sigură însă că, indiferent de câte s-ar inventa, vremea nu ar fi prea scurtă pentru a trece ca vântul de la unul la altul, de la una la alta, atât cât să fie bine pe plaja din os, acolo unde se citesc discursuri, se publică adevăruri sau inepții, se trăiește în minciuna soră cu moartea cea de toate zilele, epocile și schimbările climatice din cortexul timpului de rând…
Off, bietul nostru Caragiale!
21 Noiembrie 2017