Suntem primitivi, atunci când credem că viața e ușoară, când visele noastre încep să capete altă întorsătură decât cea a realității, când un cuvânt spus la întâmplare de cineva, îl interpretăm altfel decât cum ar fi trebuit, când fraza, pe care tocmai am auzit-o o disecăm în patru, apoi în opt și, cine știe poate chiar în mai mult...
Vrem să avansăm, vrem ca ideile noastre să capete o altă nuanță, încă din faza de „scutec” și...ne mai dorim ca acestea să explodeze, precum o grenadă la contactul cu pământul, iar dacă reușește să explodeze, de multe ori așchiile din ea sar și ne lovesc, în primul rând pe noi, rănindu-ne destul de grav.
Ne îndreptăm cu pași greoi spre Europa, chiar dacă ne aflăm în acest continent de mii de ani, după care apare incertitudinea. E bine ce am făcut sau nu? E bine cum am făcut? Aflăm, uneori cam târziu, după ce am făcut greșeala de a da o ordonanță de urgență, apoi a o „coti” pentru a „ repara” greșeala ce a fost făcută, luând o decizie după visul ce a fost azi noapte sau mai rău, după...vremea de afară.
Dacă în trecut primitivitatea era la un rang scăzut, aș putea spune că, acum avem o cotă ridicată de... gândire primitivă, iar când spun acest lucru, mă gândesc, în special la deciziile luate peste noapte, de către unii...