copilăria mi-a fost marcată
de povestea corăbiilor ce putrezeau printre sargase
fără a mai găsi puterea să evadeze

adie vântul
bate-n scocuri și ferestre
ar vrea să intre sufletul să mi-l răsufle
privesc o frunză ce se lasă amăgită
să-nceapă dansul ultimului drum

oglinda derulează în tăcere
povestea, filmu-n care am jucat
cad riduri lăsând răni în coajă plânsă
iar anii ce în jgheaburi se topesc
spală uitarea iernilor fetide

sunt prins în mreje, zbatere amorfă
cuvântul pâlpâie în candele crăpate
uitarea roade în carena putrezită
din lanțuri cresc himere hămesite
ce mușcă visul ce se oglindește-n mare

visam să evadez din lațul ce mă strânge
plutirea, zborul era tot ce îmi doream
eram o mare plină de regrete
sargasele din degete-mi creșteau
eram corabie și mare eu eram

de ce-aș zbura dacă pot fi doar bun rămas?