arată-mi ce te-au învățat
nimic. nu m-au învățat, nu mi-au arătat
singur am descoperit semnele
odată cu uitările

un prim semn este indiferența
a ta ca o rană, a lor ca o otravă
cu care te obișnuiești
luată fiind în doze zilnice

un alt semn este nonșalanța
cu care te arunci în brațele uitării
pentru că nu vezi altă scăpare
cercului în care te învârți

despre ură numai de bine
pentru că ea te ține în viață
e ca roua deșertului
pe o frunză palidă

iubirea o vezi tremurat
o fata morgana
plutind peste asfaltul încins
cu care sunt pavate bunele intenții

toate câte le-am avut
mi-au căzut în coji groase
și asemeni leprosului
aștept iertarea cărnii și a morții