undeva, departe de mine, verdele sărută obrajii soarelui
amestecându-și lacrimile cu văpăile inimii

urnele s-au desigilat și începem numărătoarea
într-un orășel din Spania, un autocar cu studenți s-a răsturnat
în Franța apele revărsate amenință istoria frumosului rozând temelia tablourilor
doua bărci cu emigranți au fost recuperate din apele Mediteranei
pustiirea calcă victoroasă pe umbrele mânăstirilor de cetini
asistăm neputincioși la schimbări climatice
și cădem în extincție

un ochi de sticlă, un dinte de viplă,
o tijă de-oțel, un amplificator și-un by-pass,
cam asta e tot ce mi-a mai rămas

în fața mea, asfaltul uscat se crapă și face loc verdelui
viața nu știe ce e înfrângerea iar rostul ei este să înflorească