trăiesc din povești
afară sunt oameni plătiți să-mi bage realitatea lor pe gât
în casă mă strădui să vomit tot ce-am înghițit
în timp ce realitatea
se spânzură de creanga ultimului copac

cât de greu e să mai distingi o umbră vie de una închipuită
și cât efort inutil depus
așa că tot ce-mi mai rămâne de făcut
e să pornesc asemeni lui Oedip
pipăind drumul și întrebând unde este Sfinxul

buzelor mele
leagăn al întrebărilor
ce-au murit înainte de vreme
fie-le silabisirea ușoara