1. nașterea întrebării

cerul respiră lumină strecurandu-și temerile printre nori
ce mă fac dacă nu va fi îndeajuns ?
dar tunetele îi dau de veste că-i vreme de odihnă
și poate de melancholie

pământul se frământă neștiind ce să mai pregătească
ca să mulțumească cerului pentru toate câte i le oferă
dar vezi din cutremurările sale
că temerile sunt ca aburii ce se risipesc alene

apele mărilor și oceanelor vin să legene visurile lunii
ce-și caută oglindirea, făcându-se că nu bagă în seamă cerul și pământul
dar dacă n-ar fi lacrima lor aburindu-se-n ceruri
nici pământul n-ar gusta ploaia curățitoare

cuvântul se odihnește la picioarele celui ne-născut
după lupta dată să despartă cerurile și pământurile
ca să facă loc luminii și ploilor și vântului și lunii
și să lase soarelui puterea de a cerne mirări

mie, mie ce mi s-a dat de făcut ?
pentru că nimic din ceea ce fac
nu intră în curățenia unui cuvânt
uitat în ploaie, abandonat prin noroaie


2. mereu întrebări

vorbește despre mine,
așa cum nimeni n-a mai făcut-o înainte
împreună am crescut fată mică
lăsând în urmă
zile și nopți în care
ne ascundeam unul de celălalt
crezând că putem uita tot ce ne leagă
dar pastilele presărate
ne dădeau posibilitatea să ne regăsim
de fiecare dată
cine nu a strâns nopțile la piept
nu poate înțelege tumultul zilelor și inutilul lor
în serile grele
deschideam fereastra
și lăsam noaptea să se strecoare
ca o amantă
în visele mele
încercând disperată
să mă resusciteze
cât de multe mi-ai fi putut spune
dacă n-ar fi fost zilele
care să ne despartă
voi încerca să rescriu povestea
lui Hansel și Gretel
ce lasă toate pastilele
să lunece
pe gât


3. confidențe

zidurile mă strâng,
cămăși călcate
mirosind a proaspăt
ce flutură despărțind zilele
împletite din fire răzlețe...
peste nopțile mele
covoare aspirate mereu și mereu
până la lepădarea de sine
se așterne ca o pudră
spaima violului continuu...
zilele mele
trecute prin filtrul roșu
se zbat să scape din colivia
mult prea strâmtă
a tăcerilor.
pantaloni călcați,
așternuturi apretate
amintiri filtrate
aspirații...
dincolo de mine, grilaj ruginit
viața își face un make-up discret
cu puțină ploaie, puțin verde
puțin asfințit
pentru că ei nu-i plac stridențele
și nici abandonul


4. inevitabilul

de obicei, la sfârșitul fiecărei situații limită
se produce inevitabilul.
acesta pare a fi o scufundare în răceala de moarte
a tăcerilor
sau în arderea de tot a vorbirii…

când carnea se cutremură
și sufletul vuiește
inevitabilul, ca orice sfârșit
pare dureros
dar de fapt el este
germenele eliberator al cuvântului
fără acest inevitabil
cum am mai putea găsi calea către sine
către lumea ce vrea sa te reflecte
reflectându-se pe sine însăși
în mii de paliere oarbe
chiar dacă nu sunt încă pregătit
știu că acesta se va produce
punând capăt tuturor incertitudinilor

voi fi cuvânt
germinând alte cuvinte


5. concentrare

am jucat un rol!
așa ar putea spune fiecare la momentul judecății
numai că cei mai mulți mint
pentru că nimeni nu le cere acest lucru
concentreaza-te !
subconștientul îți dă câte un șut trezindu-te la realitate
și orizontul se comprimă la densitatea unui punct
foarte volatil la stimuli externi.
concentreaza-te !
deschide-te și lasă lumina să te pătrudă
pentru a face loc cuvântului…
rătăcind prin cămările sufletului
descopăr urmele cuvântului
și văd adevărul rostirii :
"cred Doamne, ajută necredinței mele”
m-oi aduna din resturi de cuvinte
și carapace sufletului îi voi face
lăsați-mă săa decantez esența
ce-n lacrimă-și plătește ortul
topindu-se în noapte


6. îndemn

ascundeți-vă-n cuvinte
rezistați până la ultima silabă
chiar dacă unele sunt vulgare,
nepotrivite sau distructive
chiar daca ele dor,
rănesc
lasă urme
trebuie să rezistați
pentru că mai presus de cuvânt
e doar iubirea
bine dar cuvântul nu ne-a fost dat
ca să rănim
ni s-a dat pur, plin de iubire
iar buzele noastre
maculează, demolează, distrug
sunteți speriați
dar știți și voi că buzele
păstrează dorul
și speranța
întregirii sărutului
prunc e doar un biet cuvânt
dar câtă puritate aduce
cu răsuflarea sa


7. analiza

sunt momente în care îți vine să spui:
înainte era mai bine,
fără a realiza că de fapt termenul de comparație
al acelui înainte
este prezentul cu al lui carpe diem
înainte de cuvinte
a fost cuvântul
care se știa pe deplin respectat
și plin de el însuși
cuvântul
era lucrarea dăruită oamenilor
pentru a se înălța
iar cei ce-i analizează
înțelesurile și substanța
nu fac decât să disece
intangibilul
în felii de omenesc


8. alternative

poți să mă crezi
sau poți să te revolți
dar eu sunt cel ce va decide
ce-i alb și ce-i negru

te-înșeli amarnic
numai eu o pot face
dându-ți un ochi pentru un cuvânt gol
sau pe-amândoi pentru o geană de lumină
tu ai în stăpânire doar cuvinte moarte
eu am un ochi viu
și un altul pe care-l arunc
poți sa te joci cât vrei
mutând piesele albe sau negre
eu mă voi lepăda de toate îndoielile
purtându-mi umbra și culorile
dacă totuși nu ști ce-înseamnă o culoare
poftim inima
joacă-te cu ea cât e caldă


9. decizii

auto-apărarea
e puntea dintre eu și spaimă
e ceea ce putem folosi drept scut
dar de cele mai multe ori este arma crimei
atâta timp cât nu putem întoarce
și celălalt obraz
cum putem crede că miezul cuvintelor
mai este viu, palpită de viață
și de iubire
pentru că fără să se spună
iubirea este alungată din cuvinte
lăsându-le pustiite
deschide-voi calea către inimă
lăsa-voi vârful săgeții
să-și atingă ținta
și mă voi retrage,
departe de tumultul cuvintelor
golite de esența lor
de viața asta găunoasă
o carcasă fără auto-apărare


10. final

mă agățam disperat de cuvinte
unele mai vechi: neam, rădăcină, casă
altele mai noi
mult prea noi pentru a prinde substanță
asa cum numai înecatul
mai spera într-o minune a paiului,
cel ce-și lasă familia, casa, neamul, viața
urmând calea sinuoasa a cuvântului
va pierde sensurile vechi
descoperindu-se pe sine, cel adevărat
parte din întreg
și-întreg

la început am fost sunet
cautând cuvintele
am început să-învăț diferențele
și acum
când cuvintele m-au părăsit
nu-mi rămâne decât să mă redescopăr
același dintr-u-început
sunet pur
fără vocale, fără consoane
străine mine
de sevă


11. the end

fiecare cuvânt are o istorie
și o viață fără de moarte
iertate fie-vă îndoielile
și neputințele
numai că eterne fiind
cuvintele nu mor
își sapă fiecare mormântul
îngropându-și trecutul
apoi,
se retrag în pustie
și fiecare cuvânt derviș
își poartă taina
până la ultima suflare
tăcerea
tiranica picătură
sapă la temelia lumii
năruind-o
cine crede că marile scrieri
pot apăra cuvintele
se-nșeală


12. chimia singurătății

in dicționarul eternelor începuturi
paginile își etalează puritatea
și-n agonia ultimă
se-ndreaptă una câte una
către lumea plină de mistere
a semnelor
cuvinte imaginare
dureri reale
tăcere…