De cand am descoperit Biblioteca Municipala, mare si bogata in volume de toate soiurile, romane, poezii, etc, aproape ca n-a fost zi sa nu trec sa citesc cate ceva. Si-acum imi aduc aminte, era o dimineata frumoasa de iunie, vantul batea usor si prevestea o zi cum nu se poate mai insorita. Asa ca, am lasat strandul deoparte si mi-am indreptat pasul spre centrul orasului. Am luat cu mine o folie cu coli albe si buletinul-obiectul atat de indispensabil. De pe strada Miorita, de unde stau eu, am trecut pe strada Daliei, apoi prin stanga am iesit pe strada Socrates traversand o poteca mizera pentru a economisi ceva timp (Time is money you know what I mean). Pe un carton, sub razele soarelui ce si-au ivit evantaiul tot mai evident, doarme un copil vagabond. In felul asta chiria e mult mai ieftina si nu-l mustra nici proprietarul daca face galagie dupa ora unsprezece, poate doar un politist ce-si face rondul il mustra parinteste cu varful bastonului. Cu banii economisiti, poate isi cumpara de-ale gurii- o bine-meritata portie de diluant pentru punga continand derivate benzenice. Si, poate, daca ar fi facut ceva scoala si ar fi dat pe la ora de chimie ar fi stiut ce daunatoare ii este papa pe care-o consuma din punga…
Mirosuri dezgustatoare ma incearca pe acea potecuta plina de surpriza, trebuie sa fiu cu bagare de seama sa nu iau vreun chindersurprise pe pantofi, nu de alta dar se duce greu la spalat si lasa in urme izuri deodorante acre. Imi fac cu ochiul, la fel ca-n prima zi cand am sosit in Timisoara, marcile unei binecunoscute firme franceze producatoare de automobile cu care imi clatesc ochii, mai mult nu-mi permit…deocamdata. Cand traveresez strada Vasile Parvan ma rog in gand sa nu se iveasca vreun politist plin de zel si sa ma atentioneze prieteneste cu o amenda pentru faptul ca trec strada prin locuri nemarcate. Si de asta data norocul e de partea mea: nu m-a fluierat nici un politist si nici n-am ingreunat traficul acelei portiuni de strada. Oricum masinile circulau bara la bara, soferii erau relaxati, nu se claxonau deloc…mirare(!). Apoi, la cat de mult asteptau sa se fluidizeze traficul, soferii isi puteau lua micul dejun in liniste, cu o mana pe volan si cu cealalta pe sendvici.Iar cei care l-au servit deja puteau juca o tabla cu pasagerul din dreapta lui, in cazul in care au avut unul. In caz contrar, dupa cum am putut observa, si-au ros nestingheriti unghiile, s-au scobit in nas ori s-au scarpinat in cap. Doar femeile si-au scos micile truse cu farduri si…
Vedeti ca si traficul isi are rostul lui. Acum poate si agentul de circulatie sa-si faca somnul in mijlocul intersectiei cu mana intinsa…
Fac curba la drepata spre B-dul Michelangelo pasind pe portiunea inverzita atat de cunoscuta aurolacilor. Aici nici o miscare, ceea ce inseamna ca s-au apucat de lucru. Si cand va vorbesc de lucru ma gandesc la cersit, furat, dat in cap si spalat de parbrize, cel din urma job necesita prezenta agreabila, tinuta sport in ton cu moda contemporana si, in care nu sunt primiti vagabontii care au tinute Vertace peticite si gaurite in stil Ghena…
Auzisem ca Timisoara este bine intretinut si curat si tra-la-la, totusi de la podul Begai pana la parcul din apropierea statiei I.C.Bratianu nu am gasit nici un cos de gunoi. De unde mai punem ca hartiile de la gogosi si alte gunoaie erau aruncate alandala pe trotuar ori in curtile celor care locuiesc pe B-dul Michelangelo.(rusine!) La intersectia strazii Mihai Eminescu cu Michelangelo se gaseste un cos dar n-as recomanda nimanui sa arunce gunoiul in el deoarece partea inferioara ii lipseste cu desavarsire si-ar ar fi acelasi lucru cu aruncatul gunoiului pe jos. Am ajuns in parc, aer curat ce te imbie la plimbare. Oameni de toate varstele sed pe banci, unii citesc ziare, altii privesc in gol, restul sunt cu gagicile de mana. Mai merg putin si ajung la numai o suta de metri de biblioteca. Zaresc o echipa de muncitori care au considerat ce e prea devreme pentru inceperea excavatiilor (ora 10:30 a.m.) si joaca table ori vorbesc intre ei. Ajung si-n piata Libertatii, intru la bibleoteca si-mi completez fisa de cerere cu Creatura scrisa de John Saul. Bibliotecara ma priveste ingamfata ca si cum mi-ar spune: Te-ai trezit la ora asta si-mi dai de lucru cand puteam, bine-mersi, sa-mi beau linistita cafeaua…Imi ia fisa uitandu-se plictisita la numele cartii si, dupa o asteptare de cincisprezece minute, intru in sala de lectura unde imi pot citi in liniste cartea.
Toate bune pana la cesul amiezii cand, pe strada isi fac aparitia fitosii cu masini care asculta manele la maxim si care conturba atat pe mine cat si pe cei din sala. Si din acel moment numai liniste n-a fost: celulare sunand ascutit, rasete in hohote pe hol care ma scoteau din minti…De aceea va recomand voua sa cititi in liniste cat mai aproape de ora deschiderii, daca nu - mai bine cititi acasa dupa ce ati incuiat usa, dupa ce ati inchis celularul si dupa ce ati lipit o foaie mare pe usa pe care sa scrie cu litere ingrosate: NU DERANJATI, COPIL MIC DOARME!