într-o zi voi uita că am plâns și voi uita că mi-am dorit să râd

viața ca o cursă contra-cronometru
taie hălci din visele mele
împuținându-mă
încărunțindu-mă
obosindu-mă
asurzindu-mă
podidindu-mă
înrăindu-mă
uitându-mă
aruncat prin colțuri pline de pânze uscate
amintirile se decolorează păstrând urma încețoșatelor figuri
lacrimile au uitat că-s moarte în adâncurile plângerii
într-o zi voi uita cum se îmbucă piesele de viață
încurcând plânsul cu râsul
și trăirea cu amintirea
uitându-mi corpul cu simbolistica lui
într-o binevenită apnee