I-am spus adevărul. Știu! Pasiunea pentru bărcile ce navighează în ploaie m-a fascinat dintotdeauna. De aici poate echilibrul și relaxarea. În plus te așteptam din aceeași postură a omului contagios care prin definiție vrea să fie scos la lumină. Valul cel mare. Ce vârste, ce grad de înțelegere a timpurilor noi, ce realități nocturne cu acces diferit la aceeași apropiere consacrată. Hai recunoaște! Să vezi lumea prin ochi de felină e doar un simplu proces ce se-mpotrivește luminii, un sindrom în trei pași care ne aruncă verticali pe axa propriei noastre recunoașteri.

N-am decât șaptesprezece ani. Am fost înșelat, folosit, mințit, testat. Ce mi-a rămas! Toate poveștile alea pe muzică de jazz, notele de vinilin îmbrăcate impecabil pe același suport cântat în blues de negri ce așteptă stația următoare. Te întreb „unde ai fost până la ora asta? Și din ce lume vii?”. Pasul tău aplecat, drapat pe margini cu fericiri de-o nișă, mă-ndeamnă spre inprovizație. Inspirație? Poate o stare latentă.

Ce noapte am avut! Cei de acum au lăsat în urmă cărțile vechi, zidind fără măsură ușa. Tu ai deschis dintr-o clipire geamul aflat acolo pe un tărâm ce-ntunecă privirea, greoi ca răsuflarea vântului purtat pe-un zâmbet de copil ce-nvață șmecherește ochiul să tindă spre o nouă constelație. Iubire? Rătăcire? Doar tu poți să te urci pe un munte străin, cu jobenul pe ochi, pedalând zilelor rând pe același asfalt ud ce te îmbie la migrație.

Zâmbești! Cuvinte atât de dragi prietene. Oferte la pachet. Împrumută-le! Verifică-le sursa! Dă-le să apese pedala. În prima zi probabil ai să guști din ploaie. E sinonimă cu respectul. Dacă ajungi s-o cunoști „vânătoarea” devine un simplu spectacol ce se-ntinde prea mult doar pentru clipa furată.

Nu uita! Am trecut prin mai multe stări împreună. Jaloane, obstacole, căderi, pietre și porți. Un joc de supraviețuire și cam atât. Restul se acoperă cu un salt de trambulină, o evadare din clepsidra întunecată a zorilor ce o să vină. O nouă zi pe această constelație!