de fiecare dată cînd mă trezesc îmi repet
că viața ar trebui să însemne mai mult decît puls
și că suntem mai mult decît suma celor ce se gîndesc la noi
mai cumplit decît să nu mai creadă nimeni în tine
e ca cineva să te iubească orbește
abia cînd nu mai crede nimeni în tine ai motive să lupți
cînd cineva te iubește fără să ceară nimic în schimb
ți se atrofiază toți mușchii și vegetezi ca un mic dumnezeu
pe care îl mai ține în viață aproapele
devenit o simplă
și mecanică ventilație

dacă vreodată ceva o să mă bage-n pămînt
atunci nu va fi mîna omului ci memoria mea cretină
de fiecare dată cînd sunt convins că totu-i real
ceva din trecut mă lovește în moalele capului
ca frigul ce-ți rîcîie pieptul cînd ieși din casă
într-o dimineață geroasă

dacă plouă mă trezesc brusc pe o stradă din morden
o fetiță cu pantofi scîlciați și un hijab mai jilav ca ceața
vorbește într-o limbă neînțeleasă
dacă răsare soarele fiecare copac îmi pare turnul the shard
iar frunzele mii de ferestre de unde se sinucid prostește castanele
noaptea cînd fumez pe balcon neoanele aruncă în jur
membrane imperceptibile de lumină
ca pulberea de zăpadă ce mă-ngropa în parcarea din argentière
dacă mă plimb prin cameră luna în ultim pătrar se ține de mine
ca un paj istovit de urmele ducelui wanceslav

ca să mă întorc în real imaginez lucruri hidoase
andive pastă de humus aragaz cu starter electric
cei care se jură că nu te vor părăsi niciodată
sunt primii care se jură că nu te cunosc
trag la sorți ediția princeps a debutului tău
iar cînd vine timpul
îți împletesc în derîdere
o coroană de tapioca