Liturghia decurgea din ce în ce mai bine, atingând pe alocuri un grad de sfințenie care îl uimea până și pe Sesenie Boboca, cel care, înarmat doar cu o cădelniță cu garanție extinsă, câteva kilograme de tămâie bio, două-trei sticle de mir de calitate, din ”Floriol” cu adaos de ulei de măsline și aghiasmă extrasă direct din fântâna vegheată și binecuvântată de icoana făcătoare de minuni a lui Ananie cel Lungan, reușise să mențină la sânul domnului comunitatea strămoșească a Hurlubeștiului în ciuda unor tendințe păcătoase și provocări ale Satanei care ar fi doborât- o pe o persoană mai puțin plină de har.
Pomenirea preacucernicilor ierarhi ai sfintei biserici ortodoxe române, binecuvântarea binefăcătorilor cu funcții de conducere în structura mireană a statului, atât pe plan local cât și pe plan guvernamental, precum și pomenirea cuviinoșilor ctitori și contribuitori la construirea, menținerea și renovarea bisericii erau în toi când, cu coada ochiului, părintele sesiză un tânăr venetic cu aspect măsliniu, îmbrăcat în ceea ce părea a fi un fel de robă și care se așezase neglijent, spre dezaprobarea țaței Veta, în strana acesteia, părând în acele momente de înălțare spirituală vinovat de distras de ceea ce părea inspectarea atentă a unghiilor de la mâna stângă.
Nici măcar foșnetul crucilor și cracmentele genunchilor babelor îngenunchind la auzul invocării ajutorului celui de sus în lupta cu satana nu părură a crea reacția așteptată din partea străinului preocupat mai degrabă de manevrarea unei pile minuscule.
”Tinerii ăștia” gândi preacuratul ”nimic nu îi atinge, nimic nu îi impresionează” deși faptul se dovedi un pic neadevărat când, privirea până atunci distrată a pomenitului nesimțit, se pironi cu o atenție mai degrabă laică, asupra domnișoarei Camelia Protopopescu, o persoană căreia îi stătea extrem de bine atât îngenuncheată cât și atunci când executa mătănii, după cum părea a sugera expresia de pe fața tânărului.
Nici măcar la sfârșitul slujbei, moment în care enoriașele se scurgeau prin fața altarului ca să felicite, să pupe mâna și să obțină binecuvântarea părintelui, binecuvântare indispensabilă ieșirii din biserică, bărbosul (dacă cele câteva răsaduri de keratină ratate de bărbier se puteau numi barbă) se pironise în dreptul Protopopeascăi și era preocupat mai degrabă de împărtășirea anumitor considerații, probabil păcătoase, dacă ar fi să ne luăm după aspectul din ce în ce mai zvăpăiat al feței femeii.
- Hai și tu, fiica mea, hai și tu, că este târziu, își smulse preotul enoriașa din sânul păcatului cu grija cu care ciobanul și-ar feri oița preferată de un țap în călduri, săgetându-l pe nesimțit cu o privirea severă pe care o arunca și măcelarului comunei în zilele de post.
Cu un gest de lehamite necunoscutul se întoarse în strană, reluându-și inspecția unghiilor, într-o atitudine ce părea a sugera că, deși pe pământ orice vizită, inclusiv cea la biserică, are trei momente esențiale, venitul, statul și plecatul, în cazul lui personal această succesiune logică pe care cei din jur contează de obicei, era profund și deranjant alterată.
Sesenie Boboca terminase de împachetat și de rânduit instrumentarul. Cădelnița era unsă și așezată la locul ei, pe evanghelie, mirul acoperit să nu râncezească, cum se mai întâmpla uneori la preoții mai tineri și fără experiență, patrafirul și sutana împăturite cu grijă și după rugăciunea către sfântul duh, părintele se pregătea să iasă din biserică când, un zumzăit regulat și întrucâtva melodios îi atrase atenția că, răscrăcănat între strane, necunoscutul adormise.
- Hei, leleo, ai uitat să pleci, fiule, întrerupse Sesenie Boboca somnul creaturii. Hai, du-te băiete și gândește-te la tine, la păcate și la temperatura inadecvată și celelalte inconveniente ale vieții veșnice în iad, loc spre care te îndrepți pare-se cu viteza acceleratului de Bârlad
- Să plec? Unde să plec ? răspunse tânărul într-o limbă necunoscută pe care, totuși, într-un mod miraculos părintele părea a o înțelege
- Acasă, omule, unde altundeva?
- Păi sunt acasă, continuă veneticul
”Iar s-a rupt gardul la sanatoriu” gândi Sesenie care înțelegea acum mult mai bine atât vestimentația ciudată a omului, acea robă și papucii ciudați, cât și bărbuța ciudată, pletele prelungi și aspectul ușor fugace al căutăturii
- Nu că aș vrea să te contrazic, dar vezi asta este de fapt casa Domnului. Aparține de fapt sfântului nostru mântuitor, Isus și eu, ca și vrednicul meu înaintaș, sfântul Ananie, suntem păzitorii și apărătorii acesteia de rele și intruși, inclusiv de plăvani pandalii umblând ziua în amiaza mare în rochii și sandale
- Tocmai, răspunse plăvanul
”Va trebui să îl chem pe Ribigitu, să îl trosnească pe ăsta cu tranchilizantul ăla cu care l-a liniștit și pe Bucifal când i s-a făcut de iapă” gândi părintele
- Cum adică ”tocmai” ?
- Păi eu sunt Isus... Credeam că știi, ce naiba ești în branșă de atâta vreme...
- Fiule, injecțiile alea erau bune pentru tine. Și dușurile, Foarte bune. Nu trebuia nici să le oprești, nici să sari gardul. Dar uite, întâmplarea face că mă pricep și eu un pic la asta, practic am masterat în miracole și, dacă mă aștepți un pic să îmi aduc trusa ai să vezi că, după câteva împroșcări cu aghiasma mea specială pentru depresivi, agorafobici și deliranți o să începi și tu să înțelegi că nu ești nici Isus, nici Brahma sau Zamolxe ci doar un biet pacient cu o cămașă de noapte un pic cam largă
- Sesenie, nu îmi spune că nu mă recunoști... Că doar de 30 de ani mă tot chemi noapte de noapte de m-am săturat și eu și taică-meu. Nu zic că ești singurul, dar ăilalți, fie ei catolici, reformați, protestanți sau adventiști mai iau câte o pauză. Sigur, mai puțin martorii lui Iehova, da ăia sunt oricum puși pe silențios. În plus nu știu cum dracu faci dar, de când ai născocit rugăciunea aia specială pentru Sfântul Duh nu am mai pus nici unul geană pe geană. Sfântul Duh chiar a cerut liber o săptămână din cauza asta, să meargă la saună (deși și eu și tata știm că de fapt se duce de fapt la festivalul anual de bridge din Iad) și tata mi- a zis că dacă nu fac eu ceva să o lași mai moale cu gălăgia își bagă picioarele și își mută afacerile în altă galaxie. Așa că iată-mă, că mie îmi place în Calea Lactee.
- Ce vorbești aici... Cum o să fii Isus, că Dumnezeu se bucură și apreciază legătura permanentă pe care o am cu El
- Se bucură pe dracu... Care între noi fie vorba nu e un ins atât de rău, cât mai departe încăpățânat și singuratec. Dar, că veni vorba de rugăciuni, cum crezi că se poate cineva bucura dacă nu trec nici 10 minute și kling ! iarăși tu cu vreo prostie, că nu știu care babă a scăpat un ou în ciorbă sau că nu știu ce Hyundai al primarului trebuie apărat de necuratuț sau că vreo tânără a descoperit punctul G ...
- Dar scrie în biblie că ...
- În biblie? Ce biblie, zevzecule, aia care a scris-o Marcu la beție sau aia a lui Matei, contracost? Luca, plagiatorul sau Ioan, getodacul, care era complet pafarist? Că am râs o săptămână când le-am citit ...
Sesenie începuse să își facă cruci, la auzul acestor vorbe deși, ceva din patosul, intonația și siguranța tânărului erau extrem de convingătoare
- Eu nu știu ce dracu au fumat ăștia patru când s-au apucat să scrijelească pe papirusuri bazaconiile alea. Eu îl rugasem de fapt pe Petrică să o facă, da omul chiar nu le avea cu scrisul și când am văzut cum îl durea capul după fiecare cuvânt mi s-a făcut milă. As fi rugat-o pe Magda...
- Magda?
- Maria Magdalena, cum îi ziceți voi, că ea, ca orice femeie era mai vioaie la minte decât ăilalți 12 care se țineau după noi. Doar că mă rog, cum să îți spun, erau alte lucruri de care avea ea grijă, chiar foarte bine și nu voiam să o ia durerea de cap, lipsa de chef și celelalte chestii femeiești
- Adică vrei să spui că tot ce scrie în cartea sfântă este fals?
- A, nu, doar că sunt multe exagerări... Mă și mir că voi nu v-ați prins...
- Exagerări?
- Păi da. În primul rând chestia aia cu ieslea. Cum dracu puteți crede că în Iudeea, unde unul din zece se face medic, ar fi putut să se nască, chiar și acum 2000 de ani, vreun copil în iesle printre capre, fără vreun felcer evreu să-i taie chitanță? Că doar nu era Vaslui acolo.
- Păi ...
- Pe urmă treaba aia cu bătutul cu pietre a femeilor. Am umblat 10 ani pe acolo și, pe cuvânt, singura femeie pe care am văzut-o luată la șuturi era una care zicea că este frigidă. Celelate erau bătute doar cu monezi și perle. Nemaivorbind că unul din motivele pentru care s-a spus că sunt un Dumnezeu al iubirii s-a datorat și dotării mele, într-adevăr, dumnezeiești pe care evreicele o apreciau.
- Dar femeia e păcătoasă și încă de la Eva ...
- Eva nu a avut nici o treabă, săraca. S-a certat cu Adam furcă o dată, că trebuia să strângă prune de țuică și Dracu, care e un pehlivan, a păcălit-o să aducă mere, de i-a ieșit bețivului țuica cu iz și i-a dat câteva la coastă, dar în rest a fost o femeie tare OK și cu vino-ncoace, nu ca muierile voastre, care la ce genunchi strânși au, nu ar fi în stare să populeze nici Hurlubeștiul de la 0, dară-mi-te lumea întreagă
- Dar măcar învierea a fost descrisă bine, nu?
- A fost pe naiba. Eu le-am zis la fraierii ăia că nu pot să mă omoare. Cumva i se pusese capsa la un popă de pe vremea aia, Caiafa, că trebuie să mă facă muci, că nu credea că sunt Dumnezeu. Am încercat să îl conving – am nimerit de 30 de ori numărul lor secret, i-am bătut de 100 de ori la rând la piatră- foarfece- hârtie, le-am arătat că pot să scuip fără elan la peste 100 de metri, ei nimic! Că sunt idol fals. Așa că au trimis să mă salte, ceea ce era OK, că îmi trimisese tata mesaj să mă întorc că se plictisise fără mine, și în plus voia să facem un brainstorming despre cum să bagăm și găuri negre în Univers. Așa că le-am și zis ălora că să stea calm, că plec și singur, doar că mai am ceva să îi arăt Magdei.
Ãia însă nu și nu, că trebuie să mă omoare, să vadă toată Iudeea ce pățește un idol fals
”Fraierilor, sunt Dumnezeu, cum să mă omorâți, că dacă vă iau la bobârnace o să molfăiți chalahul și celelate rahaturi kusher ale voastre doar cu gingiile”
Nu m-au crezut.
Trei zile au tot încercat să mă execute. Ba m-au aruncat de pe Masada, au tras cu săgeți, m-au strâns de gât, au băgat șișul, m-au călcat la un moment dat și cu un elefant.
Mă gâdilam și era haios, dar Caiafa se înverzise la față.
Până la urmă a venit grăsanul ălalalt, Pilat, și a zis că știe el o chestie nouă, în vogă la Roma. Așa că m-au răstignit.
Doar că eu nimic, mă și apucasem să joc fazan în aramaică pe nume de păsări cu ăilalți doi pe care îi răstigniseră lângă mine (deși să ți-o spun drept nu cred că ălora le păsa realmente cine câștigă).
Când au văzut că în loc să mor mă plictisesc, au început și romanii cu sulițe înfipte, catapulte, gladii și pietroaie. Nimic.
- Păi în Scripturi scrie că ai murit
- Ei, am murit. La un moment dat însă m-a cuprins toropeala, recunosc. Cînd m-am trezit lângă mine era taică-meu, în halatul ăla al lui cu care se îmbracă de fiecare dată când inventează ceva, sau mai pune câte o specie în mare, sau schimbă direcția vreunui continent sau se joacă cu constantele universale. Cică gata, m-am jucat destul, că este treabă și că s-a gândit la o chestie de băgat în atomi. Cam asta a fost tot de fapt.
În acel moment al povestirii părintele tresări brusc.
Alături de el era Slăvan, diaconul, care îl scutura cu forță
- Părinte, scoală părinte... Că e târziu și se apropie ceasul utreniei.
Undeva în clarobscurul înserării, pe peretele bisericuței, Isus îi zâmbea.