1.În plin zbor spre niciunde, cu aripile crescute din cruci profanate, ne izbim de steiul crescut peste sufletul vibrând jalnic a însingurare și a efemer.

2.Oglinda cerului nu poate fi spartă, căci ea reflectă oamenii invers, zbătându-se uneori superfluu și inutil prin fluidul unei realități în care concurează pentru întâietate nefastul și fericirea, alteori împlinindu-și visele tangibile la concret și real.

3.Zbaterea fricii prin încăperile lăuntricului atrage fobii și anxietăți, grăbind pulsul să alerge către niciunde.

4.Renunțarea rânjește și întinde mâinile să cuprindă ființa străbătută de îndoieli și dileme, și care se crucifică în pat, dizolvând mișcarea în inerție și letargie.

5.Mutul a început umplându-și gura cu pietre, care au strivit cuvintele, iar dragostea a început stând pe vârfuri, pentru ca iubiții să nu fie acoperiți de apa disprețului.

6.Din irealitate se naște timpul șchiop, ce se împleticește prin fiindul zgrunțuros, peste care dansează macabru halucinațiile.

7.Sinceritatea, ca stare ambiguă, dozată în jurul ritmului interior, poate trece ușor în extrema cealaltă, în minciună, dacă conjunctura o face mai agreabilă și plauzibilă în social.

8.Secunda dintre vise și real s-a dilatat și a cuprins în ea o iubire pusă în logaritmi, în care totul e permis, lărgind limitele toleranței, care poate decade într-o anarhie a sentimentelor.

9.Plenitudinea iubirii creează în spațiul rațiunii, conlucrând cu sentimentele, un rai, pus în seiful sufletului, pentru a nu fi furat de intruși.

10.Omul nou, ce posedă aura modernității, este creat peste omul desuet, și el opune ideilor retrograde principiile și teoremele din care este construit progresul.