ești valul care poartă cântecul meu la mal
cântecul meu și mortul meu și calul meu
și cearceaful meu alb


ești femeia pe care nu am așteptat-o niciodată
care face marea să ardă în flăcări
și pe buzele copiilor nedoriți să spumege sângele
când șoptesc cuvântul mamă


mă strigi în vis și mă torturează singurătatea
ca pe un prizonier care își poartă otrava pe limbă pregătit să cedeze


– minciuna ta că pe cer s-au adunat toți norii


cine ești tu să mă zidești în această lume ca-ntr-o fântână
la o răscruce de drumuri
în această liniște neînchipuit de vie (în care ana lui manole tremură de teamă)
cine sunt eu
sunt umbra
cine sunt eu
sunt înverșunarea
sunt sufletul petrecerii în lumea de apoi
cine sunt


eu
cine ești tu dacă nu altarul către care mă închin când dumnezeu nu există
deschide-ți brațele
să ne iubim până când bețivii vor transforma apa în vin pentru prima oară
până când mulțimea ne va arăta cu degetul și atunci vom afla
ce înseamnă dragostea cu adevărat