am adunat toată piatra
care a căzut și am trecut la reparat ziduri
pe rând s-au stins toate vocile până s-a făcut întuneric
am redescoperit că pământul nu e plat iar dacă am ajuns la capătul lui nu am căzut
nu s-a deschis nici o parașută, nu mi-am spus ăsta e îngerul meu
inchiziția a încetat de secole iar eu nu m-am privit în oglindă
ca prin geam

am să adun ipocrizia
să îi dau o formă frumoasă
ca de poezie

dar poezie
nu e ipocrizie
nu a fost niciodată
nici felul în care treci pieptenele prin păr
nici felul în care dai cu ruj și te îmbraci în haine aurii
chiar dacă ajungi o buturugă atât de uscată tot încerci să dai bine în ochii pădurii
încerci să plutești să nu te afunzi în râul ăsta în care și-au pierdut viețile
atâția și atâția oameni

ca un copil
am cules o inimă verzui-amăruie
și nici măcar nu era coaptă