1.Multe pier, ca să renască din nou, într-o ciclicitate a naturii care îl copie pe Dumnezeu, la fel, calitățile omului au similitudini cu ipostazele Creatorului, iar defectele se regăsesc în diavol.

2.Profunzimea versurilor capătă transparența cristalului și valoarea diamantului, iar dinamica cuvintelor caută adevărurile strecurate în poem.

3.Risipa crește alimentată de haos, ce-și lasă secrețiile dezordinii pe pielea vieții.

4.Când nu mai ai ce să risipești, pui gândurile avare să strângă reminiscențele elementelor caracteristice existenței.

5.Gândurile vin fără oprire, curg prin mintea ce panoramează realitatea, ca o apă învolburată, cu vâltori de idei, ce absorb desuetul în adânc.

6.Voința coagulează impulsurile metamorfozate în fapte și fenomene, iar gândurile în exces își creează spații reflexive proprii, prin care se mișcă gnozele și gnomicul, proiectate peste realitatea iluminată de rațiune.

7.Lumile vechi dispar, cu materia din care sunt alcătuite pulverizată în real, și peste ele se construiesc lumile noi, din materia rezonând eufonic cu lumina.

8.Falsa tăcere creează o non-lume, căci din ea țâșnesc urletele neputinței, care s-a născut din intrigă, ură, durere și a dobândit din chinuri o crustă rezistentă la forța spiritului.

9.Nu coborâm mintea în subteranele existenței, ci o urcăm în cer, pentru a crea o distanță între gândurile noastre și ale celorlalți.

10.Lumea ce apasă și încovoiază ființele se prelungește într-o non-lume, în care oamenii nu sunt legați prin conexiuni spirituale, ci au pus între ei o distanță enormă, pentru a percepe libertatea individuală.