da e târziu
primăvara-i așa departe
și chiar dacă timpu-i hotărât
să-și respecte înaintarea
nu știu ce reproșez acestui anotimp
în care-am rămas
tendoanele i-au devenit simple punți
între tristețea sătulă de toamnă și prezent
opinia cuvintelor seamănă atât de bine
cu dictatura gândului încât niciun dialog
nu se mai sprijină pe călcâie
niciun pas nu mai duce dincolo de aparențe
pare că frumusețile
s-au ascuns în inimile fiecăruia
iar sângele le mână ultima clipă-n infinit
de-abia mai e loc prin artere
să treacă puțin dor fără a-i strivi tainele
dinapoia ochilor în cenușiul aerului
ca talismanele atârnă cuvinte
reușind pe sub nori să strecoare vise
care-mi adie în toate direcțiile