fetița cu nokia

în fiecare dimineață de vineri îmi repetam
la omul pustiu nici îndoiala nu trage
porțile ahmadyyiei se desfăceau și mulțimea
țîșnea pe străzi ca sângele ce acoperă o vitrină
pe care scrie halal meat
bismillah strigau labradorii ce amușinau ghindele
bismillah strigau egretele prefăcute în drone pentru că au privit înapoi
bismillah striga curatorul din tate
apoi se transforma în pirită

fetița cu nokia se strecura greu printre suv-uri
hijabul verde o oprea brusc din creștere
căuta un număr un zid sau ceva să-i țină de cald
la anderseni nu era nimeni acasă
doar un pitic de plastic ciobit de o vespă

mi-ar fi plăcut să cred că în cele din urmă
și-a găsit locul
condurii ei scîlciați n-au lăsat nicio umbră
țin minte doar că plîngea ținînd orizontul de mînă
de parcă orizontul ar fi fost necunoscutul despre care părinții
spuneau că nu e bine să stăm
de vorbă cu el


*

humus

dacă mă mai doare ceva e faptul că
n-am reușit niciodată să mă arăt trupului
ca îngerul păstorilor de la fátima
și să-l fac să creadă în mine
cînd eu vreau să-mi fie frig trupul meu caută numai căldură
cînd eu vreau s-o iau de la capăt să uit cine sunt ce-am făcut
să fiu așa cum am vrut-de încredere- ca un veteran
în echipa de rugby din merton
trupul meu spune ajunge
mai rău decît să te faci vinovat de ceva
e să nu-și aducă aminte de tine
nici măcar cei care dau de pomană în duminica tomei


*

luminile din blackfriars

noapte e atunci cînd arhiepiscopii Londrei învie
ca după un somn bun de amiază
se-adună la un pahar de cidru și rîd
de mulțimea turiștilor cu gopro hero 4
se miră de prețul tabacului ceaiului taxa de intrare în westminter abbey
aprind ruguri imaginare pe care arde nefericitul curtois
care-a luat cinci de la totenham în prima zi a noului an

neoanele au eclozat lumina
începe marea migrație
sub roțile ambulanțelor străzile freamătă
ca niște adolescente care-și ating curioase întîia oară sexul
recunosc puțin rușinat că am nevoie de oameni
doar atunci cînd mi-e bine
îmi tot spun că nevoia de oameni e un dar de la dumnezeu
pînă și el după ce a făcut lumina
a creat omul s-o țină aprinsă ca să nu doarmă
pe întuneric


*

old virginia tobacco

acolo aș fi putut să trăiesc fără vreo slujbă stabilă
aș fi făcut doar fapte bune
ferestrele aveau stickere care ne îndemnau
să salvăm spitalul st helier
la televizor animalele singure căutau oameni
în metrou oamenii singuri căutau animale
aș fi putut chiar s-o fac pe statuia moartă în trafalgar square
cînd lumea s-ar fi săturat de statui vii
dacă aș mai fi avut timp aș fi învățat și
cum să rulez tabacul
de frică am încercat să dorm cu ochii deschiși
într-o încercare stupidă de a-i ține pe toți aproape
mi s-a spus tot mai des că cei la care ții pot să dispară
dacă-ai clipit o secundă
a fost nevoie de o dimineață cu taximetrist indian
și bagaje făcute în grabă
să-mi dau seama că moartea nu ne vrea răul
dacă asta ar însemna ca timpul să stea în loc
și să trăiești nesfîrșit
un moment la alegere


*

cînd maya rîde

noaptea se lasă cu zgomot
ca un grilaj peste vitrina unui magazin thailandez
din apartamentele sociale sfinții ies pe furiș
îi poți recunoaște după aburul respirației în timp ce așteaptă
să se deschidă magazinul de bonguri

cînd maya rîde luna trage aer în piept
și se-nalță mai sinceră ca un condamnat pe nedrept
sigur de achitare

pereții bisericii theresa of child jesus sunt plini de versete
căldura m-acoperă ca un tricou cu urme proaspete de lactație
ca prin vis preotul jamaican vorbește despre omagiul celor trei magi
engleza pocită îl face nesigur
se chinuie să explice ce-nseamnă homage dar lumea înțelege fromage
aproape de starea de veghe îmi spun
că trebuie să uit cît mai mult și mai repede
ceea ce nu țin minte n-o să mă doară

cîteodată îmi vine să sap o groapă
să mă afund în ea puțin cîte puțin
poate așa o să mă fac tot mai mic
n-am știut că pe măsură ce crești
ți-e tot mai rușine să spui ceea ce simți
probabil de aia intrările în muzee sînt gratuite
nu te costă nimic să vezi un lucru bine făcut
la timpul său


*

decorațiuni Regency

și doare ca naiba cînd te împiedici de lucruri mărunte
care-ți arată că timpul se poate da înapoi dar nu-l poți păstra
cum ar fi o brichetă pe care scrie să rămîi calm și să vizitezi londra
dintr-odată te cuprinde frigul și întunericul
pe buze-ți revine gustul amar de tabac și ochii fratelui tău
lucind ca-ntr-o cameră hiperbarică în timp ce faceți planuri de viitor
digul vestic din brighton pe care l-a mistuit focul și pe care-și făceau poze
transsexualii în căutare de cadre steampunk
marea pe care o credeai mai sărată decît himenul unei femei
care-a renunțat la un post de moderator radio
și-a devenit asistent manager la o fabrică de teracotă
galeria națională de artă pe care n-ai prins-o niciodată deschisă
dar te-ai strecurat printre pancarte pe care scria strîmb
homeless is not a crime

mda
nu e o crimă să intre totul în tine
ca-ntr-un adolescent cu obezitate morbidă
apoi să te plimbi tot timpul cu grijă
de teamă să nu-ți plesnească inima ca o șampanie
la trecerea dintre vieți