Privești în sus de câteva ore bune. Nemișcat, de parcă ai aștepta, de acolo, ceva. Poate chiar aștepți,nu?
În fond, cine pe lumea asta, nu așteaptă ceva de sus? Ai numărat deja douăzeci și șapte de avioane care s-au pierdut pe bucata de cer la care ai acces. Nici nu ai îndrăznit să întrebi administratorul plajei, dacă cerul de deasupra șezlongului închiriat, intră în preț. Ar fi posibil, să nu fie așa, și atunci ar trebui să te legi la ochi, sau să plătești în plus...
Douăzeci și șapte de avioane pe un cer mult prea albastru pentru tine și cinzeci și patru de linii albicioase, prea paralele și ele, reprezintă până la urmă un spectacol în sine. Gratis, se pare...
Ești din nou, norocos, gândești, că nu mai aveau umbrele, altfel ai fi privit doar o reclamă stupidă cu Coca-Cola, sau poate cu Fanta. Ai fi rămas alb, iar avioanele ar fi dispărut la orizont, fără să le vadă cineva. De aceea te gândești , emoționat, ca la plecare, să îi dai un bacșiș consistent puștiului.
Te simți mărinimos azi. Poate pentru că ești singur la mare...oricum te simți singur de mult timp, chiar dacă vag, îți amintești că ești căsătorit. Uneori, verigheta îți amintește asta. Nu contează. Nimic nu mai contează...
„Poftim noroc!” îți vorbești singur, cu un pahar mare de Skol în mâna dreaptă și un Pall Mall între degetele celeilalte mâini! „ acum, chiar două zeci și opt de avioane, în mai puțin de șapte ore de când am prins locul acesta minunat de pe plajă...cinci pahare cu bere, zece țigări și liniște, mai ales liniște...ce-ți poți dori mai mult de la viață?... Al naibii norocos ești! ”
La plecare, îl cauți pe puștiul cu șezlongurile și îi dai un bacșiș, surâzând. Te privește mirat, dar cel mai mirat ești chiar tu, când te întreabă numărul camerei tale, numele hotelului... Te gândești că poate puștiul vrea să bea vreo bere cu tine, după program.
Mult mai târziu, spre seară, îți dai seama că te-ai înșelat... Puștiul ți-a trimis o surpriză, la ușă. Bacșișul lui pentru cerul tău, a devenit dintr-o dată un comision pentru iad, pentru rai?
Te uiți uimit la femeia aproape goală, din fața ta și pentru câteva momente nu prea știi ce să faci...
-Intră, dacă tot ești aici ! îi spui, încercând să-ți astâmperi tremuratul.
N-ai mai făcut niciodată așa ceva, niciodată nu ți-ai înșelat nevasta...de ce ai începe acum?
Nu are mai mult de treizeci de ani și e frumoasă, prea frumoasă să fie ce pare a fi. Pe sub rochița aproape transparentă, sânii țipă, gata să irumpă, se explodeze...
-Þi-a spus Gică, nu? mă întreabă așezându-se, comodă, pe pat.
Îți închipui ca Gică, e puștiul de pe plajă, cel cu șezlongurile, dar nu prea înțelegi ce trebuia să îți spună.
-Două milioane, continuă femeia...treizeci de minute, normal...dacă dorești mai mult, să îmi spui de la început, am programul încărcat azi...e week-end! Dar să știi că tu îmi placi foarte mult; mi te-a arătat Gică, încă de pe plajă...mi-a spus că ești trist, că numeri avioane și sigur ai nevoie de cineva. Băiat cool, Gică, să știi...Deci, ia zi, rămân o jumătate de oră pentru două milioane, sau vrei mai mult?
O privești buimac, nedezmeticit pe de-a-ntregul. În schimb, ea e foarte dezinvoltă...a rămas doar în bikini, și-a aprins o țigară și te privește chiar în ochi.
-Îmi ești simpatic! Râde, și constați că are și o dantură perfectă. Nu prea poți să îți dezlipești ochii de pe trupul ei bronzat și atât de excitant. Cumva, îți amintești că ești însurat și totul ți se pare că e ireal, că te afli chiar în mijlocul unui vis, pentru că nu poți să îi spui, nicidecum, coșmar, alături de o tipă foarte sexi și că din clipă în clipă, va suna ceasul să pleci la servici. Te ciupești de mână, de picior, de obraz...Ești treaz! Și mai treze ca niciodată îți sunt simțurile, care, reacționează firesc, până la urmă, la vederea unei Afrodite în patul tău, fie acesta chiar și de hotel.
-Deci, te-ai hotărât? întreabă Afrodita...
Tu, brusc, ai o revleație. N-o vrei pentru o jumătate de oră, n-o vrei nici pentru o oră sau o noapte.
O rogi să se îmbrace și o inviți la cină, în oraș. Îi cumperi pe drum flori, o rochie Gaultier, alegi cel mai bun restaurant din oraș.
Caviar, șampanie, tort...cheltui aproape toți banii de pe card. Nici nu îți pasă...Afrodita îți povestește viața ei, tu i-o povestești pe a ta.Constați că ai avut o intuiție bună, sufletul tău a știut că e ceea ce îți lipsește, că e aleasa ...O săruți și îngenunchezi chiar în restaurant în aplauzele clienților.
-Vrei să ne petrecem viața asta, atât cât a rămas, împreună? o întrebi emoționat.
-Nici nu mă cunoști! îți șoptește speriată...dar da, vreau!

Pe drumul spre hotel îți suni soția, aflată undeva la celălalt capăt de lume.
-Vreau să divorțăm ! îi spui, simplu.
Câteva clipe se aude doar o respirație greoaie...
-Ce să fac cu plasma pe care am cumpărat-o pentru tine?
- Vinde-o! Cumpără-ți o rochie frumoasă și fă-ți cadou o cină la cel mai bun restaurant de acolo!
- Bine! Ai grijă de tine! răspunde, oarecum eliberată și ea.
- Adio!
-Adio!

Concediul tău a intrat în vacanță. Afrodita surâde, te sărută...și viața ei a intrat în concediu!