1.În partea întunecată a lumii, lumina nu mai ajunge pe Pământ, ci rătăcește în vid, iar văzul se întoarce înspre depresie.

2.Măsor distanța dintre mine și eu, este aceeași distanță ca între lumină și întuneric, ca între fericire și nefericire, ca între sănătate și boală.

3.În cazul calamităților existențiale, emoțiile, afectele, stările și eurile, se retrag în sine, al cărui orizont devine iridescent și care colaborează fructuos cu imanența omului.

4.Când socialul rânjește sardonic către sensibilitatea timorată și fragilă, mă expun singurătății, a cărei ploaie spală mizeria depusă din interacțiunea cu societatea, ce atrage după ea liniștea.

5.Mi-am pus în caleidoscopul vieții două oglinzi, în una se reflectă ceea ce am fost și în cealaltă ceea ce sunt.

6.Creștem din rădăcini genealogice, urcăm pe trunchiul filiațiilor către arborescența numelor.

7.Suntem copiii neștiutori ai primordialului, renăscuți în alte lumi, ce reflectă o altă ipostază a lui Dumnezeu.

8.Muzica stelelor este glasul Creatorului.

9.Fragilitatea densă a bucuriilor noastre este pusă alături de robustețea și trăinicia nemulțumirii în toate.

10.Pentru umbră inventăm nenumărate asociații, poate fi o entitate care irizează când binele, când răul, un înger ținând ochii închiși, fiindcă îl doare lumina, o tăcere în spatele căreia se află un demon și o substanță hidratantă cu care se ung zombii.