O dată pe an, în luna noiembrie, grație organizatorului Radio România, Romexpo devine gazda celui mai mare eveniment editorial - Târgul Internațional de Carte "Gaudeamus", unde, pe standurile celor mai importante edituri din România, sunt expuse noile apariții editoriale. Pentru prima dată, anul acesta, m-am aflat și eu prezentă cu volumul "A unsprezecea poruncă", ediția a II-a, adăugită, apărut la Editura Eikon, scos de sub tipar cu doar câteva zile înainte de Târg.
Ajunși în parcare, avem două posibilități: la stânga VIP, la dreapta, restul. Cristi, de la timonă, oprește și întreabă încotro să intre. Eu, din față, (mă) întreb: "Cine-s VIP-urile?" Din spate, scriitorul Aurel Maria Baros răspunde prompt la apel: "Noi!" Moromete ar fi întrebat: "Pe ce te bazezi?" Și la fel, probabil, paznicul parcării. Domnul Baros își dă seama că n-ar avea cum să-i răspundă lui Moromete. "A, dar mi-am uitat legitimația acasă!" Bun! Cristi, cu o roată spre stânga și una spre dreapta, cere lămuriri: "Deci?" I le dau eu: "La resturi!" :) După ce aflăm, cu chiu cu vai, un loc de parcare, ne îndreptăm către intrarea principală. Lume multă, lume selectă, du-te, vino... Oricum, presupun că nu mai multă decât în magazinele cu Black Friday. Ioana Marin ne aștepta la intrare. Valeriu Stoica și Maria Iacob aveau să apară un pic mai târziu. Apoi, îi văd pe Geta și Ion, pe Valentin Nicolițov, pe Gabriel Dragnea. Câțiva dintre cei pe care îi invitasem și care, într-o zi și la o oră deloc convenabile, pe o ploaie dușmănoasă, rupseseră fiecare din timpul și preocupările lor, pentru a-mi fi alături. Pentru mine, o sentimentală demodată și picată cam nașpa în lumea asta în care totul pare de vânzare, mai importante decât cartea, decât toate cărțile pe care le-am scris, sunt aceste dovezi de solidaritate, ba chiar le-aș putea numi fără teamă că greșesc - de prietenie.
Gabriel, pentru a fi prezent și a vorbi despre carte, fusese nevoit să facă un schimb de tură cu un coleg, își lăsase copilul pe la bunici, își trăsese sacoul, cravata și venise înaintea tuturor.
Maria a trebuit să ceara voie de la serviciu să plece mai devreme. Mi-a spus că ar fi venit și Silviu, dar a fost convocat la ședința cu părinții și - știu din experiență - cu asta nu te joci. Doamna te mai înțelege, dar de beșteleala copilului nu scapi.
Ioana a venit tocmai din Voluntari și am aflat că, la întoarcere, a făcut două ore (era o circulație infernală în București).
Valeriu nu știu de pe ce schelă o fi coborât, dar zice că nu poate lipsi de la lansarea poetei lui preferate. Valeriu totdeauna mă laudă de parcă ar vrea să mă vândă sau să mă mărite. Dacă-i vorba de măritiș, i-am spus că nu funcționează. Bărbații n-au nevoie de scriitoare, ci de gospodine. Eu mi-am ratat șansa de-a fi o gospodină desăvârșită în această viață.
Geta, ca să fie prezentă, a chiulit de la un curs (profesioniștii mai fac și la șaizeci de ani cursuri. E drept, Geta nu arată nici de 50). Ion a ținut neapărat s-o însoțească. Și neapărat cu flori pe care mi le-au oferit. Pe Ion l-am cunoscut anul trecut la Revelion. La carnaval, se deghizase în Moș Crăciun. Astfel, când l-am văzut îndreptându-se către mine cu florile, mi-am zis: "Moș Crăciun a venit mai devreme!" Pe Geta o cunosc din 2009, de fapt, noi ne vedem doar la Revelion, am făcut vreo trei împreună, cu tot grupul de bucureșteni. În rest, ne vedem fiecare de goana zilnică. Cu jenă, am apelat la ajutorul ei financiar pentru tipărirea cărților și în 2011 ("Scrisori netrimise") și acum. Ea nu stă la discuții, atâta doar se scuză că nu poate mai mult, "dă-mi contul și hai s-o rezolvăm!" Eu nu încetez a mă minuna de unii oameni.
Cum nu încetez a mă minuna de simpatia și înțelegerea pe care mi-a arătat-o dintotdeauna scriitoarea Passionaria Stoicescu, încă de când m-a văzut prima dată și mi-a spus niște vorbe de parcă mi-ar fi citit în suflet. De fapt, în cuvântul pe care l-a ținut la adresa cărții mele, și-a exprimat opinia că probabil asta se-ntâmplă pentru că semănăm. A vorbit cu aceeași binecunoscută vervă atât despre cartea Domniei Sale - "Regele praf "- cât și despre a mea și a domnului Dan Anghelescu („Excomunicările mașinului de scris”). În prezentarea cărții sale, insistă pe ideea prafului care se așează peste tot și toate. Îi spuneam aseară într-un mesaj că are dreptate. Praful se așează peste tot. Doar peste un lucru nu poate: peste iubirea dintre oameni. Aceea rezistă și prafului și coroziunii și timpului.
Mai pe la sfârșitul prezentării, apare și scriitorul Florentin Popescu, venit de la alte evenimente din Gaudeamus, unde avusese de prezentat cărțile altora. Tocmai când a ajuns la a dumnealui - "Bucureștii cafenelelor literare", ed. a II-a, părea că nu mai are chef de vorbă. A spus câteva cuvinte și a cedat microfonul. Deși o astfel de temă cred că ar fi meritat citit măcar un fragment. Dar acolo totul trebuie făcut astfel încât să te încadrezi în timp. Evenimentele se succed în lanț, sunt anunțate anumite ore și nu se pot decala prea mult.
L-am compătimit pe directorul editurii, Valentin Ajder, care a fost moderator la toate. Începând cu ora 10 dimineața și până seara la 20. L-am compătimit, dar l-am și apreciat pentru profesionalismul cu care a făcut totul, de la editare/ tipărire a cărților la un standard ridicat de calitate și într-un timp record și până la prezența și intervențiile Domniei Sale la fiecare dintre lansări. Și nu dădea deloc semne de oboseală. Și asta nu pentru că ar fi din fier, ci pentru că așa se întâmplă când în ceea ce faci pui pasiune și suflet.
Am stat și la lansarea care a urmat, a cărții Părintelui Bogdan-Costin Georgescu - „Încercări de hermeneutică antropologică asupra ritualurilor religios creștine”. Foarte frumos și edificator au vorbit despre carte invitații: criticul literar Cristian Crăciun, filosoful Vianu Mureșan, profesorul în istoria religiilor Marius Vasileanu.
După ce am mai dat o roată prin Târg, am mai salutat câteva cunoștințe, printre care poeții Dan Mircea Cipariu și Magda Mirea, am mai stat la o masă pentru a schimba impresii cu Maria, Valeriu și domnul Baros. Ceilalți invitați plecaseră, fiecare la treburile sale oricum lăsate baltă pentru a fi prezenți la Gaudeamus. Maria îmi prezintă un pahar de plastic pe care marchează trei puncte: "Pe-aici bea domnul Valeriu, pe-aici eu, iar pe-aici tu", convingându-mă astfel să trag un gât de horincă, de a cărei apariție misterioasă la masa noastră, din câte am înțeles, se făcea vinovat companionul nostru, plimbată fiind dumneaei de pe la etajele superioare în jos.
Ne-am urcat toți în mașină, descălecându-i apoi pe fiecare mai aproape de casa lui. Eu și Cristi am continuat drumul pe autostradă, sub auspiciile aceleiași ploi. Ploaia care stinge praful. Praful acesta care se așează peste tot. Peste oameni, peste cărți, peste aspirații, peste amintiri, peste iluzia că chiar contează...