orașul meu de asfalt și betoane
aștepți cuminte pomenile electorale

inchiziția nu a murit,
din adânc pandecte focul mocnit
al urii, al prostiei și-al micimii
copacii își așteaptă moartea și-și acceptă jertfa
de a cădea sub loviturile meschine
căci doar cu ruguri crude promisiuni poți tine

copacii dispar, noaptea de obicei
când citadinul prostit
se trage la pat, așteptându-și pomana
să-i umple de căldură
sufletul uscat ce așteaptă iarna
în containere cu rugina la vedere

azi un copac e urmă fără umbră
pe sub foi de brusture, rumegușul abundă
o vomă scuipată de drujbe în noapte
când sar la beregată, aducând moarte
haita de drujbe doboară copaci
și-n loc lasă… urme, umbre, regrete ?

pustiu,
păcat că prea puțini înțeleg
și vorbesc
știu