Când am împlinit 18 ani, în loc de alt dar am fost informată că mă vor distruge cu toții și împreună cu întreg poporul român, fiindcă sunt prea inteligentă și nimeni nu mă suportă. E adevărat că luam note maxime în școală și în facultate, e adevărat că citeam sute de cărți și țineam minte totul, dar sufletul și caracterul meu erau mai luminate și mai frumoase decât mintea. De aceea am crezut mereu că binele va învinge, am crezut în oameni, i-am iubit, am iertat mereu și am sperat mereu...I-am iubit cu toată inima fără nicio pată, fără nicio greșeală, fără nicio ezitare.

Dar atunci tatăl meu mi-a spus că am prea mult suflet și că acesta e defectul meu cel mai mare. Mama mea mi-a spus că ea va fi crezută de toți și mă va omorî chiar, deși nu am greșit nimic, fiindcă numai cei răi au cuvânt în societate și cei ca mine sunt rahat și inferiori. Într-adevăr ea aobținut tot ce a vrut și a fost mereu respectată fiindcă era numai venin și în curând mă va îngropa, cum a făcut cu toți ceilalți oameni mai buni din familia mea. Bărbatul pe care l-am iubit, fiindcă a insistat enorm o jumătate de an să intre în sufletul meu, mi-a spus că bărbații fug întotdeauna de femeile care îi iubesc prea mult și a fugit și el, deschizându-mi calea spre moarte. Și oamenii din viața mea și întreg poporul acesta atât de iubit de mine cu multă gingășie și căldură și inimă curată, m-au respins complet și m-au omorât de-a binelea fiindcă țineam mult la ei toți. Și cei răi mi-au spus că oamenii de rând sunt proști și ei cred că eu, cea adevărată, am fost falsă și mi-au mai spus că aceia buni nu au nicio putere în societate și că lumea dintru începuturile ei, de la hoardele barbare și mai de demult încoace, e condusă numai de oameni răi care îi mențin pe cei buni ca pe o turmă de proști în servitudine. Iar oamenii de rând cred numai în cei răi, îi aleg șefi numai pe cei răi și acționează mereu numai conform instinctelor și nu gândesc nimic. Că pot citi orice carte de istorie ca să înțeleg acest lucru. Și că îi interesează numai sexul și mâncarea și nu îi înțeleg pe cei fără viață sexuală, cum am fost eu. Ei cred că aceia ca mine sunt nebuni. Iar toți cei care gândesc de bine sunt distruși dacă se trezesc la realitate și sunt acceptați numai dacă înnebunesc. Așa a și fost mereu din câte am văzut, nu doar că mi s-a spus..

În concluzie nici bunătatea nici inteligența nu au nicio valoare, cum mai mulți filozofi au recunoscut; tot ceea ce contează, vă jur din tot ce am văzut în 43 de ani și jumătate, absolut singurul lucru care contează, este moneda falsă și prefăcătoria în general, minciuna și ura fără motiv... Că dacă ai copil și e fată cel mai bine e să speri din tot sufletul că va fi proastă și egoistă. Iar dacă ai băiat și destui bani poți să te bucuri dacă e inteligent numai dacă e educat să fie al dracu. Cum spunea un mare poet român într-o poezie, (citită de mine într-o ediție mai veche, poate nu o cunoașteți) el trebuie să caute „desăvârșirea în rău”. Dacă voi avea timp voi căuta din nou acea carte la mine în casă, deși multe lucruri mi-au fost luate. Ca să vă dau citatul exact și numele poemului. Dar cui îi pasă? Ca o frumoasă nebună a marelui oraș, încă mai sper în bine, dar acum aproape știu că e prea târziu...Adevărul nu interesează niciodată pe nimeni și aceasta este încă o lecție de viață adevărată.

Dar cum puteți trăi în atâta întuneric? Eu nu voi înțelege niciodată. Mă îngrozesc fiindcă am crezut în bine fiind și mereu lucidă. Cei răi spun că v-ați obișnuit treptat, că faceți uz de droguri sau vicii sexuale, că sunteți parțial lucizi doar...și îmbătați de putere fiindcă vă ridicați pe spinări de sclavi în societate, cum spunea Adrian Păunescu în „Pământul, deocamdată”. Iar cei ca mine sunt doar alte lemne de aprins ruguri, altă carne de tun pentru ca aceia răi să huzurească. Iar răspunsul este vănare de vânt...blowing in the wind.