Las umbra să muște din ceață,
Și frigul să treacă de oase,
Să fug după tine cu crengi îngândurate-n spate,
Să ard bruma prin gene și unghii,
Convins de oameni să mă-nsor!
O geană de vânt și miros.
Mă prefac și mor o viață de om.
Ceasul însuflețit de ochi și cucul, tresar,
De pe poteca de piatră, ierboasă,
Se văd firele vieții tale .
Tu stai ascunsă într-o casă de ceară.
Să sper că sinceritatea târzie o încălzește, e în van.
Mai bine învăț să pictez și să dorm,
Să vii să mă trezești de subsuoară,
Să m-arunci în suflet ca p-un tremor.