am pătruns în lumea ta răvășită
răni de țigară strivită, zațuri uitate și cărți
și parcă tot mai multă dramă trecută de ciclul primar
dormeai răstignit între cenușiu și uitare
căzut într-o agonică penumbră
printre perne ostenite
să mai țină piept avalanșei
din care tot încercai să te salvezi
în colțul pleoapelor
umbre, lacrimi
eșec
dependența
o sudoare purulentă
acoperea partea din moarte
în care te căuta somnul
de inimă rănită
ghearele mele strâng
în răpăit de tobe
pulsul buimac
ce uitase de sine
e bine când totul se termină cu bine
acum pot să mă desprind
cu un plesnet de coadă
întinsă arc