Da, era totuși sfârșitul lunii mai. Înseamnă că în fața și în spatele casei erau trandafiri în floare și o tufă de iasomie cu flori mai rare se răsfăța la umbra bradului argintiu. Bradul crescuse cu coroană bogată în dreptul colțului casei, unde îi pria apa de ploaie scursă din scoc. Cei doi câini bătrâni ai mamei se chinuiau cu năpârlirea de primăvară.

Casa pare mare din afară, dar are în interior doar două camere cu dependințe și holuri mari. Camera din spate este a vecinilor și podul e încă împărțit de cele două familii. Poate de la podul acela mi s-a tras întreaga spaimă, demnă de un roman de groază. După ușa de metal de la intrare este un hol mic apoi încă o ușă de lemn, apoi încă un hol mai mare din care se deschid două uși – una blocată cu scaune și noptieră a camerei mamei și celalaltă cu glasvand către camera unde dormeam eu. Această cameră, deși mare, e foarte întunecată, are o singură fereastră spre curtea altui vecin, este umbrită de un nuc imens și noaptea complet lipsită de lumină. Acest vecin tocmai pleca într-o excursie în străinătate a doua zi. Mama intră în casă prin camera aceasta și apoi ajunge la bucătărie sau în camera ei printr-un hol îngust construit după ce am moștenit casa.

Venisem în vizită la mama, una din rarele mele vizite bianuale pe tărâmul unde copilărisem. M-am bucurat de flori și soarele jucăuș prin iarba proaspăt cosită în curte. Joi seara am adormit mai greu și întreaga noapte abia am închis ochii. Dormeam iepurește și m-am trezit destul de devreme. Am fost și la vecina din spate și am stat puțin de vorbă. Mi-a spus că seara ea pleacă cu restul familiei într-o vizită. Am înțeles că se vor întoarce numai a doua zi, dar poate nu fusesem destul de atentă. Deci urma să fiu cu mama singură o noapte întreagă, fără vecini. Spre seară am făcut două ore de matematică cu un copil din vecini, luptându-mă cu exerciții și probleme de clasa a patra. Noaptea m-am delectat din nou cu liniștea și aerul curat de acolo și am reușit numai pe la unu să mă strecor în patul cu plapumă de la bunica, fiindcă în casa mamei era încă frig la răscrucea primăvară-vară. Era o liniște desăvărșită și un întuneric de nu vedeam absolut nimic, chiar și după ce ochii mi s-au obișnuit.

Apoi s-a produs primul eveniment. Am auzit un pocnet în holurile de la intrare. Prima oară nu am intrat în panică, oricum eram pe jumătate adormită. Mama mea dormea profund. Dar la al doilea pocnet am început să mă trezesc. Și să simt o ușoară teamă. Vă imaginați poate cât de tare m-am speriat când ușa cu glasvand a tremurat cu zgomotul ei incofundabil din sticlă și lemn. M-am ridicat în capul oaselor, înghețată de frică, dar nu vedeam nimic. Eram atât de speriată încât nu mai pot spune cu certitudine dacă am auzit sau nu din nou zgomotele din holurile de la intrare, acum încă mai cred că așa a fost. Ceea ce e cert e că în momentele următoare au lătrat amândoi câinii. Dar nu mult timp, s-au liniștit repede.

Ce am făcut mai apoi? Am aprins lumina (întrerupătorul nu era lângă pat și veioza se aprindea numai băgată în priză, ceea ce ar fi fost foarte dificil) după ce m-am sculat din pat și apoi am scotocit întreaga casă. Desigur nu era nimeni. Era o liniște desăvârșită. Nu se auzea nimic nici de la vecini. Mama s-a trezit, dar a adormit rapid din nou. M-am dus la bucătărie și am fumat câteva țigări. Am omorât un păianjen mai mare cu o cutie de medicamente fiindcă mi-e scârbă să îi ating cu dosul palmei. Am deschis ușa de la dormitorul mamei și am rămas trează întreaga noapte, ascultând-o cum respiră, întrebându-mă ce fusese. Mi-era încă frică. Nu a mai fost niciun zgomot întreaga noapte, atât cât îmi amintesc acum. A doua zi dimineața mama m-a cam muștruluit pentru noaptea nedormită și sperietura mea, spunând că probabil vecinii din spate se întorseseră din vizita lor mai devreme și eu îi auzisem pe ei în camera din spate și la baie. Bine, dar, mă întrebam eu, de ce mai apoi nu a mai fost niciun zgomot? De ce zgomotul păruse atât de clar dinspre holul de la intrare și ușa camerei mele? Și apoi și câinii... Și fuseseră numai trei zgomote clar! Mama s-a dus pe stradă la poartă și mi-a spus că într-adevăr mașina vecinilor era acolo, deci probabil ei se întorseseră pe la ora unu noaptea. Și că poate zgomotele erau chiar din pod, (mama intră în pod pe la vecini, dacă are nevoie), fiindcă acei oameni au pisici care mai umblă după șoareci.

Acum nu mai știu ce să cred. Pot spune că a fost cu adevărat cea mai îngrozitoare noapte din viața mea, și poate o lecție de învățat pentru alții.