Marți, 27 mai 2014

Din nou aceeași poveste...un jurnal de schizofrenă, nimic altceva. Numai că eu am susținut de zeci de mii de ori în toți acești ani, 30 la număr, de suferință că am fost un om absolut normal, că nu am greșit absolut nimic. Ceilalți m-au judecat greșit, iar eu sufăr fără bani suficienți de hrană, fără haine și încerc să supraviețuiesc în completă izolare. Nimeni nu mă vrea și nu mi s-a dat încă dreptul la muncă. Și am 43 de ani. Este acesta un protest sau este un mic fragment literar? Nu aveți decât să îl respingeți...
Iată ce se întâmplă. Vă întreb pe voi, lume bună sau ne-bună, vi s-a întâmplat vreodată să percepeți telepatic gândurile altora? Poate da, poate nu, oricum dacă păstrțai secret nimeni nu vă închide la psihiatrie. Mie nici măcar asta nu mi s-a întâmplat până la 35 de ani, după moartea tatei. M-au închis la psihiatrie complet nevinovată, numai cu gânduri curate pentru oameni și fapte bune și vorbe bune și niciun păcat. Și pot afirma că am avut toate compartimentele vieții psihice și conduita absolut normale în permanență, nu am uitat nimic și știu acest lucru fiindcă am fost studentă la psihologie și am citit mult și am avut numai note de zece cu mici excepții. Așa am rămas toată viața, un om normal cu mult bun simț. M-au maltratat monstruos și mi-au pus și un diagnostic invalidant. Cererile mele și protestele mele au fost inutile timp de 30 de ani. Toată viața nu am reușit decât să scriu câteva poezii, dar se pare că nereușite fiindcă nu au fost publicate pe hârtie. Nu mă consider artistă defel. Ceea ce mă doare este lipsa totală a drepturilor și banilor.
Dar spuneam despre gândurile altora...da, se poate supraviețui cu ele cu tot. Medicamentele nu au efect asupra lor și la spital nu mai sunt primită, sunt dispensarizată. Gândurile altora sunt extrem de murdare, nu au nicio legătură cu mine și totuși parcă pe mine mă atacă. Pe lângă vulgaritătăți urâte, chiar oribile, intră peste mine gânduri semi-politice cu care eu nu am nicio legătură, de genul „Nu putem să recunoaștem adevărul fiindcă ar cădea guvernul”. Sau altele, care de asemenea par să se refere la mine, „Nu putem să întoarcem întreaga lume pe dos pentru o nebună”. Se pare că nebuna aceea aș fi eu. Ori poate altcineva, dar nu înțeleg de ce aceste gânduri ale altora cad tocmai peste mine, atât de des. Și sunt multe altele mai urâte.

Cele de mai sus au fost o pagină doar din infernul meu zilnic unde nici rugăciunile curate către Dumnezeu nu mă ajută, nici medicamnetele. Credeți ce doriți dvs. Uneori e mai rău de atât. Mâine voi lua puținii bani din care trebuie să trăiesc singură o lună (că decât să mă mut cu mama mai bine mor). Mă voi lăsa din nou de fumat, dar de unde să îmi ajungă pentru datorii și reparații necesare în casă sau să îmi iau vreo haină? Documentar, cam așa e acest text frust, nu mă supăr dacă ajunge pe pagina de autor.