Suflet la pet, suflet la gram, irosire buimacă
Dacă aspiri să ai aripi nu pretinde să ai și rădăcini
Neînțelesuri înalte îți stau drept vecini
Și nici Moartea nu are ce să-ți mai facă

Doruri vrac, doruri la mănunchi precum un arbust
Îți vântură anii pribegi, ani anonimi
Cerul nu știe singurătăților adâncimi
Nașterea ta îți pare degeaba într-un secol vetust

Suflet inutil, pe un maidan plin de gunoi
Cum pot trăi atâția Eu într-un biet trup
Pe care prea multe neputințe îl astup?
Care Sine e real și care Morții altoi?