Frunză străvezie, crudă-nmugurire,
Morți de șapte ani fără pomenire.
Apa mării toată-i singură de vină:
Bobi de strugur verde, sete de lumină.

Gândurile mele sunt un ciob din lună,
Care-n valea seacă fuge ca nebună.
Este grâul negru și e gol în șură,
Când credeam că numai stelele se fură.

Cine mi-a luat luna nici eu nu pot spune.
Aburcată-n spate, ea încet apune.
Lor va fi povară pe drum interzis,
Însă cercul vieții va rămâne-nchis.