să calc pe urmele celor veniți din grădinile imaginației noastre
închipuind forme și straturi fără fond, vise cum
rămâneri chiar în plecările noastre târzii
mai sunt atâtea speranțe neperindate de demoni
sculpturi necioplite, picturi în tonuri terne de gri
mai sunt atâtea lucruri de care aveam nevoie
și nu știm, sau nu vrem...

pașii ăștia mărunți tocând caldarâmul, închipuit de altfel
nu sunt ai noștri, vin din crezuri neterminate, vagi
răstălmăcind poeme, nu putem crea senzații
nu ne putem redefini, putem crea stări, minuscule realități
precum grădinile cu garduri de fier forjat, interzise
iubiri posibile doar în imagistici statuare
ca un câmp de sperietori de ciori
ca și când am ști, sau nu vrem...