1.Ne naștem într-un multiplu de vieți posibile din centrul spiritului, evoluăm din centrul sinelui și ne dilatăm ființa până la capătul lumii.

2.Din arealul umbrelor extragem esența ființială care este motorul vieții ce mișcă omul între extreme, iar depășirea acestor extreme creează rupturi ale constantei fiindului și dezechilibre de percepții.

3.În fiecare bărbat trăiește o femeie sălbatică care populează cu nesomn nopțile și care este îmblânzită în momentul în care bărbatul cunoaște o altă femeie.

4.Ne ciocnim ambițiile de țeluri intangibile și acestea se sparg dacă nu substituim aceste țeluri cu idealuri tangibile.

5.Nimic nu există din Marele Nimic, totul se leagă din substanța veșniciei din care este creat universul condus de forța infinită numită Dumnezeu.

6.În suflet stă credința în Dumnezeu, în spirit credința în om, deci sufletul este religios, iar spiritul ateu.

7.Cerul este o proiecție a idealurilor și-și sublimează substanța în mințile avide de adevăruri absolute și care manifestă aversiune față de ipostazele nimicului, în timp ce pământul pe care apasă viața așteaptă nefiindul în care toți suntem egali în frumusețe.

8.Dacă frumosul este arhitectura complexă a esteticii și stă în armonie, simetrie, proporție și sublim, urâtul crește din imund și negativ, ca un vector invers de la cer înspre subteranele ființei.

9.Realul interferează cu irealul printr-o lege a contrariilor supusă Adevărului Absolut și-n care realitatea se expune spiritului, căpătând substanță din materiile suferinței și ale deznădejdii.

10.Supraviețuirea într-o lume bulversată de ipohondrii și angoase, ține de o glorie a plânsului tăcut și a dezamăgirii din care își extrage seva experiența.

11.Deșertul dintre om și om se întinde orizontal de la neputință la neființă, și crește exponențial pe măsură ce neînțelegerile și urile capătă afinități de lege.

12.Greutatea simbolică a lacrimei apasă greu ființa, iar dimensiunea ei străbate de la un capăt al altuia lumea lăuntrică.