am obosit în această așteptare a mea. cu sufletul greu sfidez gravitația, uite, mi se dă prilejul să visez despre mine
acum, când am oroare de oameni fericiți, de lumini, de cadouri împachetate frumos,
când stau la marginea mea și mă mir că nu știi care e numele meu

și cu toți oamenii ăștia care trăiesc fantastic în sufletul meu,
sunt perfect de singură,
inutil dezgolită-ntr-un mecanism complicat și în fața nimănui.

...și-apoi, în mine, începem noi doi.
cu groază ne construim
un ecou uriaș, chiar din prima zi atât de nevinovat fabulos din carne, din gol, direct dintr-un suflet
fără șă știu, chiar din al meu.
ești un ucigaș fără nicio armă și eu îți zâmbesc.

acolo unde te pierd,
fără numele meu pe buzele tale, fără numele meu în sufletul tău. acolo nu mi-e frică de tine, acolo ești doar o închipuire a mea
tu nici nu exiști cu-adevărat
nu-i nimic
nu-i nimic
cum ai fi putut să mă fi iubit?
acolo unde te regăsesc, sub pleoape, acolo unde se dau adevăratele bătălii, acolo regina sacrifică pioni de dorul unui nebun

și peste mine, milioane de fulgi
inspir. e frig, e iarnă.
de ce nu e numele meu în pieptul tău sufocându-te.