deprinderea-i veche cu toate că-s semne
să scap am ajuns la trei metri
dar ritmu-i prea slab și nu cred
că abolită va fi până la finele vieții
a-nceput când încă prea mic la școală să merg
citeam din Coșbuc și mândru nevoie mare bătrânul
m-a dus la oglindă
vezi ce frumos și deștept flăcău are tata
și ochii țâncului străluceau
dar nu-i așa copilul nu rămâne copil
începe să facă prostii și-am făcut
nu m-a bătut niciodată ci mă trimetea
să mă uit în oglindă și să-i spun ce-am văzut
am crescut m-a-nghițit lumea
cum n-am putut să iau oglinda cu mine
înainte de-o mare prostie mă trezeam
la un metru sau doi în față privindu-mă
trișam făcând viitorul trecut și-ntrebam
e frumos ce-ai făcut
de multe posibile belele-am scăpat
doar gura n-am putut să o fac
pușcăria cuvintelor totdeauna
iată și-acuma
de ce n-am putere să tac