pentru mine se întrupează într-o persoană dragă mie
și altora mai vârstnici decât mine
căreia lumea-i spunea domnu buhuși
rugându-l uneori cu teamă alteori
fiecare luându-și inima-n dinți
după ce-și cam terminase cu vârf și îndesat
de trăit viețile altora și nemaiputând
de durerea acelora a le scoate de la mezat
se așeza pe o bancă parcă dinadins
spre a vedea mai bine cât de mult se schimbaseră
vechile năravuri cu altele mai noi
ca pentru o suferință mai ușoară
împlinise nouăzeci de ani și se mutase la fată la oraș
unde fiind mai dificil și anevoios drumul spre înapoi
chiar plin de capcane pe care să vină tot orașul la dânsul
și apoi orașul acela nici nu prea mai exista
decât în trecutul geografic al republicii socialiste
având paginile șifonate de hărnicie și dăruire
necondiționată față de partid și față de un brav conducător
înlocuit cu o femeie geamănă cu bravul conducător
de pe afișul rupt în figuri cu toate lozincile triumfătoare
aduse la cel mai mic multiplu comun al speciei
mă doare-n paișpe de poporul tău cățărat
pe zidurile de la independența
aceea a fost ziua în care mi s-a rupt filmul vieții
când rula ultimul film din ultimul cinematograf din lume
oamenii începuseră să se omoare unii pe alții de-adevăratelea
eu fiind declarat răspunzător de toate relele din lume
pe care le trăise domnu buhuși în siberia
mai ales că după ce împlinise optzeci de ani
refuza sistematic orice invitație la școala din sat
identificată cu trecutul său păgubos
până la ultima cărămidă dintr-o fabrică de cărămidă din siberia
la fel de păgubos ca pierderea basarabiei a banatului sârbesc a cadrilaterului
și a altor teritorii românești împărțite și deîmpărțite ca miliarde de prăzi
ei, dragii moșului
ce vreți să mă-ntrebați le-am cam uitat
pe drumul acela lung de o sută de ani de mers pe jos
de cum ne-au liberat din siberia și până acasă
mă hodinesc și acum și nu cred că are să-mi treacă