- Dragă prietenă, Maria Pilchin, ce face și cum se descurcă în acest timp prezent o tânără cercetătoare și un critic literar?

- Așa cum încă nu am învățat arta trăirii în trecut sau viitor, prezentul este cel determinant. Îmi asum contemporaneitatea, dar cred și în dialogul dintre generații. Mă grăbesc, însă, încet, ca și latinii, probabil e și amprenta interesului meu pentru cultura clasică greco-latină.

- De pe poziția martorului îngăduitor, cum explici această mișcare haotică a literaturii din Moldova de est?

- Calm și simplu. Populăm un timp și un spațiu diferit de cel al predecesorilor noștri. La început de mileniu trei intrăm într-o altă lume, pe care o înțeleg acum doar vizionarii și o elită restrânsă. Ceea ce se întâmplă în Republica Moldova nu e decât un ecou al proceselor globale. Totuși cred în literatură și cultură, cred în valori. Dacă, în viitor, și va fi o altă literatură, ea totuși va fi!

- Pentru tine noțiunea de vocație, talent are vreun înțeles?

- Sigur. Dacă ar fi să definesc vocația aș recurge la etimologie, la acel concept biblic al omului „chemat” să facă ceva. Doar că și aici intervine: „Mulți chemați, puțini aleși”. Vocația e percepută de mine ca un stil de viață, este ceea ce nu poți să nu faci. Dacă faci ceea fără de care ai putea trăi, atunci vorbim de o ocupație ca multe altele.

- Ce înseamnă o carte bună, în viziunea ta?

- E cartea în care cititorul se (re)găsește. E textul oglindă care te anunță că nu ești singur, în care trăiești experiența mentală a Celorlalți și înțelegi că faci parte dintr-o comunitate. Cred în funcția socială a literaturii, dar nicidecum în realismul socialist!

- Cum trebui să fie un articol bun despre o carte?

- Aici situația se schimbă. Nu cred în critică narcisistă, egocentrică, în care metatextul se produce pe sine, pentru sine, cu sine. Într-un text critic, autorul cărții este cel care, la rândul lui, trebui să se (re)găsească.

- Critica literară e sau nu o artă a compromisului?

- Cred că da, e important, însă, să nu fie un compromis al artei!

- Ce ne poți spune despre felul în care se debutează azi în poezie?

- Bine că se debutează. Doar că am observat la tinerii poeți că se cam grăbesc la a „arunca” la tipar manuscrisele. Cred că poezia, ca și vinul, are nevoie de „ostoire” și de maturitate.

- Activitatea unui critic literar poate fi considerată o funcție publică?

- Depinde și de critic și de critica pe care o face. E vorba de implicare, participare, iar acestea țin de alegere (ca și libertatea). Putem sta în turnul de fildeș, dar și să ne contopim cu publicul. Þine de cum o facem și pentru ce. Un lucru e cert: cartea e vie prin cititor, criticul prin publicul care îi (dez)aprobă proiectul metatextual.

- Cum vezi acest an literar care a trecut?

- E dificil să conturăm un peisaj, aș dori să evit tonurile laudative sau pastelate. E nevoie de detașare, de timp. Posteritatea este cea mai bună scară axiologică. Cu timpul nu te pui și nu te bați. Un lucru știm, s-au dus doi mari scriitori, Aureliu Busuioc și Dumitru Matcovschi. În rest, nu ne rămâne decât iluzia fericirilor lecturale și culturale.

A apărut la Chișinău în "Timpul", 5 iulie, 2013.