Ce s-o fi întâmplat, oare, cu realitatea mea? Trăiesc anapoda fiecare clipă, pe unde apuc.

Unde-mi sunt timpul și spațiul și ceștile de cafea pline de zaț?

Cred că m-am mai plimbat pe aici, îmi pare cunoscut portativul ăsta. Ah, răutăcioase note! Re mă împinge spre La, Do nici nu se uită la mine. O pauză, o pătrime. Lua-v-ar naiba! Sper să ajungeți pe mâinile unui afon! Am plecat...

Abecedar stupid! "Ana are mere."

Din toate fructele din lume, Ana are mere. De fiecare dată, invariabil - mere. În mintea ta de copil, măcinată de multe alte întrebări de o reală profunzime, asta e singura chestiune de care ești aproape la fel de sigur ca de existența lui Moș Craciun. Și stai așa, în vacanța de vara dintre clasa întâi și a doua, așteptând să îți crească dinții din fața, și te gândești cât de draguță e Ana, cât de mulți prieteni are, și chiar îți închipui cum le împarte ea mere tuturor.

Dar ești copil prost, ai memoria scurtă...o uiți pe Ana. Îți mai aduci aminte de ea prin liceu, când îți dai seama ca nu-i decât o altă curvă, care nici măcar sânii nu-i are în formă de mere. Ajungi la facultate și găsești o Ana grasă, care în anul trei rămâne însărcinată cu proful tău de licență. Ãla îi promite că își lasă nevasta. Ana e proastă și îl crede.

Peste alți patru ani o găsești in piață.

Ana vinde mere.

S-a împrietenit cu Cireșica...își duc plozii la aceeași grădinița.

Ies din calimară și mă rostogolesc pe toate caietele dictando. Mă semnez cu vârful piciorului în josul fiecărei pagini.

Trei puncte de suspensie, semn că "Va urma..."