eu cred că împărăția lui nero este în formă de cerc
pleacă și revine când are chef se întinde
cât vezi cu ochii și nu se rupe nici
dac-o tai cu sabia mântuitorului
cercul este sacru împodobit cu frunză moartă de măslin
prin care niciodată nu vor putea să sară
duși cu momeala tigrii adevărați doar se vor văicări
voci urdoase după căderea comunismului
vezi încet cum moare limba în care te-ai născut și nu spui nimic
cândva părinții școlarilor nu știau să citească decât pe consoane
mult mai târziu învățau vocalele la seral și la fără frecvență
acum școlarii nu mai știu nici ceea ce au știut părinții lor
accepți că lumea și-a pierdut firescul și încuviințezi complice
hohotul paranoia dezlănțuit împotriva firii și a duhului
sărman muritor care mai crezi că tăcerea nezburătoarelor
inversează logosul divin și dărâmă lumea
pentru a o reconstrui din cenușa festinului
nimeni nu știe cine pentru cine pregătește pâine și circ
pasărea phoenix are pene de papagal funebru
noaptea vine fără concizie să-ți arate limpezimea
între pleoapele obosite de drumul lung
se mai sfârșește un continent mai dispare o deltă
încă nu am văzut vreun fluviu care să sece din munca olarului
dreptul la sacralitate devine o onoare
pentru a-ți declara umilința nu e nevoie de flamuri
fiecare zi este o înfrângere asurzitoare ca o explozie de butelie
fără ca nimeni să mai poată interveni după iminența dezastrului
pe retină este amiază și eroii ies din literatură
așezându-se turcește în viața netrăită
călare pe tancurile prin care mai speră
încuviințarea dreptului la un răspuns plauzibil
așa cum primești simbria după o muncă nerecunoscută
răspunsul se pierde în durerea nemărturisită
a celor care ți-au dat mâna plângând
în secunda când ai văzut cum în locul tău
plângeau statuile lui pygmalion
coborând de pe soclu să-ți arate calea și viața
toți oamenii împăratului stăteau la intrare
disimulându-și emoțiile arajându-și-le cu pieptănul de aur
ca frizerițele tunse a la garcon înainte de a le pieptăna
crivățul geamăn al durerii polare și neauzite ca moartea