poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-02-04 | |
eu cred că împărăția lui nero este în formă de cerc
pleacă și revine când are chef se întinde cât vezi cu ochii și nu se rupe nici dac-o tai cu sabia mântuitorului cercul este sacru împodobit cu frunză moartă de măslin prin care niciodată nu vor putea să sară duși cu momeala tigrii adevărați doar se vor văicări voci urdoase după căderea comunismului vezi încet cum moare limba în care te-ai născut și nu spui nimic cândva părinții școlarilor nu știau să citească decât pe consoane mult mai târziu învățau vocalele la seral și la fără frecvență acum școlarii nu mai știu nici ceea ce au știut părinții lor accepți că lumea și-a pierdut firescul și încuviințezi complice hohotul paranoia dezlănțuit împotriva firii și a duhului sărman muritor care mai crezi că tăcerea nezburătoarelor inversează logosul divin și dărâmă lumea pentru a o reconstrui din cenușa festinului nimeni nu știe cine pentru cine pregătește pâine și circ pasărea phoenix are pene de papagal funebru noaptea vine fără concizie să-ți arate limpezimea între pleoapele obosite de drumul lung se mai sfârșește un continent mai dispare o deltă încă nu am văzut vreun fluviu care să sece din munca olarului dreptul la sacralitate devine o onoare pentru a-ți declara umilința nu e nevoie de flamuri fiecare zi este o înfrângere asurzitoare ca o explozie de butelie fără ca nimeni să mai poată interveni după iminența dezastrului pe retină este amiază și eroii ies din literatură așezându-se turcește în viața netrăită călare pe tancurile prin care mai speră încuviințarea dreptului la un răspuns plauzibil așa cum primești simbria după o muncă nerecunoscută răspunsul se pierde în durerea nemărturisită a celor care ți-au dat mâna plângând în secunda când ai văzut cum în locul tău plângeau statuile lui pygmalion coborând de pe soclu să-ți arate calea și viața toți oamenii împăratului stăteau la intrare disimulându-și emoțiile arajându-și-le cu pieptănul de aur ca frizerițele tunse a la garcon înainte de a le pieptăna crivățul geamăn al durerii polare și neauzite ca moartea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate