Poeme de demult


***

Apa



"Să fiu precum apa" ... îmi repet, în gând,
Știind că... ea curge, suspinând,
Printre stânci,
O dată cu liniștea...
Deși zgomotul ei tronează pretutindeni,
Ca un rege, asupra unui întreg ținut
În care oamenii trăiesc în pace, veseli,
Nu iși schimbă cursul, decât atunci când...
Atunci când rămâne ceva necunoscut,
Ca un baraj, de netrecut...
Iar apa-l umple
Ș-apoi, tinde totu'-n jur, să inunde...
Așa și viața omului, când i s-adună greutățile:
Urcă de mic, un munte;
Când e tânăr, ajunge la jumătatea lui;
De-acolo încep stâncile și... doar apa, înfruntă pietrele...
Ș-atunci, omul, realizează de Voia Domnului,
Că nimic pe lumea asta
Nu va se înfăptui, fără de ea…

Sufletului, îi e necesară Lumina,
Dragostea,
Viața...
Fără de acestea,
Rămân… doar ... pietrele,
Sterpe ținuturi,
Fără de stăpânitori...
Omul va să înțeleagă că până și necazurile
Își au rostul lor...
În drumul său spre vârful muntelui, bagajele, devin tot mai grele,
Fără de hrană și de apă, totu'… devine… chinuitor
Și de-aceea omul, are nevoie de Dumnezeu, în viața sa
Că astfel, se-nvață să caute virtutea…



Apa curge, nestingherită-n calea sa,
Puterea-i crește, cu fiece piatră ce o sfarmă,
Dă formă muntelui, îl conturează…
Stâncile, de-acu' dezgolite, muiate-n apă,
Lasă să se vadă o cascadă...
Gându-mi pleacă, cu schimbări,
Repezi,
Precum apa-și sapă cărări
În pereți de piatră, umezi,
Acoperiți de-o pătură-nverzită,
Minuscule alge,
Mușchi și licheni,
Rădăcini, haotic răsturnate
Dar totodată, ordonate…
Printre stânci,
Căderea apei, sunete amestecate,
Ropote-nspumate,
Ecouri adânci,
Memorii… ale naturii,
Dezvăluind tainele pădurii,
Sigilate demult…
Un copil, devenind peste ani, adult,
Privea acestea,
Scriindu-le, pe foaia sa...


©Th3Mirr0r