Mă chemase tata în sufragerie sӑ ma uit la un film. De fapt la o fazӑ dintr-un film. Era o familie sӑraca și de Crӑciun, tatӑl le-a fӑcut tuturor cadouri. Cutii mai mici, mai mari, frumos împachetate și legate cu fundițe roșii. Primul dintre ei, cel mai mic dintre copii desface cadoul și gӑsește o fotografie cu o bicicletӑ. Îi spune tatӑlui:` dar tӑticule, este doar o pozӑ`, iar tatal ii spune zâmbind:` știu ca îți doreai de mult o bicicletӑ și ¬îmi pare rӑu cӑ nu am bani sӑ o cumpӑr, dar m-am gândit la tine când am vӑzut poza în revistӑ!` au început sӑ râdӑ, li s-au luminat fețele și și-au desfӑcut și ceilalti copii cadourile frumos împachetate, cu fundițe roșii.

Nu știu dacӑ e din cauza actorilor foarte buni, dar mi-am adus aminte cel puțin pentru moment ce înseamnӑ Crӑciun. Expresiile de pe chipurile celor care rupeau ambalajul colorat, nerӑbdarea cu care se uitau în cutia de cadou sӑ vadӑ nu doar ce fotografie au primit, dar mai ales sӑ vadӑ dacӑ cel care le dӑruieste ceva, chiar îi cunoaște și știe exact ce și-ar dori.
Nu ai nevoie de brad împodobit, de miros de cozonaci în casӑ și de fripturӑ de porc. Este ofticant ca noi, cei care avem de toate sӑ uitӑm de fapt ce înseamnӑ o sӑrbӑtoare, ce înseamnӑ sӑ ai 3 zile libere de la muncӑ, pe care sӑ nu le petreci alergand dupa cadouri. Pentru ca asta se intamplӑ. Avem puțin timp liber și în loc sӑ-l petrecem în familie, noi ne înghesuim în mall-uri în cӑutarea cadourilor perfecte pentru cei dragi. Dupӑ care ne rupem unghiile fӑcând curӑțenie în casӑ, ca și când Super Moș Crӑciun vine sӑ dea cu degetul pe mobilӑ sӑ vadӑ cât praf s-a adunat. Murim de cald în bucӑtӑrie preparând tot felul de bucate tradiționale, netradiționale, dar multe sa fie, pentru ca na… e Crӑciun. Dar n-are cine sӑ le mӑnânce și într-un final tot la gunoi sfârșesc. Nici mӑcar nu ne mai sinchisim sӑ coborâm la scara blocului sӑ le dӑm câinilor.
Sӑ nu uitӑm de mesajele clasice de `sӑrbatori fericite în familie, tot ce îți dorești, multӑ fericire, armonie… bla bla bla!!` . Știi ce mӑ deranjeazӑ cel mai tare? Nu neapӑrat mesajele cu urӑri ci faptul cӑ oamenii care chiar ¬țin la tine, te suna și le auzi vocea când îți ureazӑ de bine, iar împreunӑ cu cei mai importanți pentru tine mai mult ca sigur petreci ziua de Crӑciun, și-atunci de ce mai trebuie sӑ trimiți sau sӑ primești mesaje persoanelor/ de la persoanele cu care hai sӑ fim serioși! N-ai mai vorbit de mult si existӑ un motiv pentru asta! Iar pe 25 decembrie alergi, ba la nași, ba la rude iar cand te pui în pat seara, parcӑ nu te simți destul de împlinit, nu? În ciuda celor enșpe mii de mesaje care ți-au urat împlinire sufleteascӑ.
Așa cӑ sunt împotriva Crӑciunului ӑstuia de acum. Pentru cӑ nu mӑ mai încântӑ nici colindӑtorii, nici brazii, nici cadourile, nici semnificația religioasӑ. Mi-aș dori sӑ fie lucrurile simple, așa… ca-n filmul din seara asta. Sӑ fiu iar micӑ( lucru pe care sunt convinsӑ cӑ ți-l dorești și tu câteodata) sӑ desfac pachetele cu banane extracoapte, înfașurate în ziare care miros a cernealӑ umedӑ, pe care mi le dӑdea bunicӑmiu de Crӑciun dupӑ ce le ținuse pe dulap sӑptӑmâni la rând.
Îmi doresc sӑ mӑnânc cartofi copți pe plitӑ, sӑ-mi ard degetele când îi curӑț, sӑ fim mulți la masӑ, cu castroane de mâncare pe care sӑ le dam din mânӑ în mânӑ pânӑ ajunge la toata masӑ. Un prieten mi-a spus cӑ cea mai bunӑ mâncare e aia când trebuie s-o împarți cu mulți.
Îmi imaginez cӑ sunt iar micӑ și mӑ înghesui lângӑ sorӑmea în pat. Am mâinile și picioarele reci de la zӑpada și miros a cӑrbune și simt miros de tutun acoperit pe jumӑtate de scorțișoara din vinul fiert. Mi-e frig și tremur și-mi cam clӑnțӑne dinții dar începe povestea, exact aceeași poveste de fiecare data:`3 zmei paralei…` și adorm.
Azi vreau sa fiu iar copil ca sӑ nu înțeleg nimic, ca sӑ mӑ bucur. Sӑ fie sӑrbӑtoare.
Când într-un final m-am întins în pat dupӑ ce am gӑtit toatӑ ziua și am pierdut 2 kilograme frӑmântând cozonaci, mi-am sorbit prima gura din paharul de vin roșu și a sunat telefonul. Telefonul fix, pentru cӑ ӑsta sunӑ foarte rar, devenind din ce în ce mai necunoscut țârâitul lui. Am crezut cӑ e o greșealӑ, dar de fapt era o voce cunoscutӑ care mӑ anunța cӑ mi-a mai murit cineva drag, mi-a mai murit unul de cancer. Le transmit alor mei parinți. Oftӑm. Noi nu plângem, noi oftӑm pentru cӑ ne-am sӑturat sӑ tot spunem:` asta e viața`. Și începem sӑ ne schimbӑm în minte, toate planurile de Crӑciun. Ne împiedicӑm prin casӑ, cӑutând fiecare ceva negru de îmbrӑcat. Dupa care ne amintim cӑ fiecare ține doliu în inima lui, nu în haine. Începem sӑ vorbim despre ce lucruri ar trebui sӑ luӑm cu noi. Cadourile nu-și mai au sensul aici, nici vinul, nici cozonacii. Mama spune:` luați bani la voi`, tata întreabӑ:` pentru ce ne trebuie bani?`. Tata îmi spune sӑ mergem mâine sӑ cumpӑrӑm sicriu. Eu întreb:` pӑi e deschis mâine?` la care el imi rӑspunde: ` moartea nu ține cont cӑ e sӑrbӑtoare, la pompe funebre e deschis non-stop`.
N-am știut niciodatӑ ce îi spui unui om cӑruia i-a murit cineva drag. Și asta e din cauzӑ cӑ atunci când eram eu în situația acestui om nefericit, detestam când venea cineva la mine și-mi spunea:` îmi pare rӑu`. De ce? De ce îți pare rӑu, l-ai omorât tu? Nu voiai sӑ moarӑ? Da, știu… nici eu. Dacӑ îmi spui `condoleanțe`, te voi urî pentru cӑ mӑ aștept de la oameni sӑ aibӑ capacitatea de-a folosi cuvintele cu folos. Iar dacӑ îndrӑznești sӑ mӑ întrebi dacӑ am nevoie de ceva, o sa-ți rӑspund mai mult ca sigur: `da! Dӑ-mi-l înapoi!`. Așa ca ai, te rog, grijӑ ce-mi spui azi.
p.s. Craciun fericit!